O platformă românească de recrutare prin gamification primeşte o investiţie de 100.000 euro
Raluca Abrihan

O platformă românească de recrutare prin gamification primeşte o investiţie de 100.000 euro

Thumbnail

Jobful, startup românesc care a dezvoltat o platformă de recrutare prin gamification a primit o finanţare de 100.000 de euro, într-o prima rundă de angel investment de la 3 investitori. Banii vor merge spre dezvoltarea platformei şi a unei aplicații pentru mobil care urmează a fi lansată în această toamnă.

“Industria de recrutare are nevoie urgentă de inovație, firmelor de orice dimensiuni fiindu-le din ce în ce mai greu să identifice, să angajeze și să păstreze talentele reale. Cred că abordarea Jobful, bazată pe gamificare, educație și autenticitate, este mișcarea corectă la momentul potrivit. Echipa este tânără, inteligentă și ambițioasă, așa că nu am nicio îndoială că vor anima piața de recrutare online și vor crește rapid la nivel internațional.”, a declarat Dragos Nicolaescu, unul dintre cei trei investitori.

Investiția vizează atât dezvoltarea platformei, cât și a unei aplicații pentru mobil care urmează a fi lansată în această toamnă. Din punct de vedere al tehnologiilor de viitor, acestea sunt deja prezente în strategia Jobful: integrare cu Google Jobs API - Machine Learning, precum și recunoașterea și integrarea certificatelor de competențe Jobful în blockchain-ul de certificări dezvoltat de către MIT. Toate aceste demersuri vizează și deschiderea unei noi runde de investiții în această toamnă, astfel încât la începutul anului viitor Jobful să înceapă lansarea produsului în alte 5 piețe europene.

"Pe măsură ce înaintăm în acest nou secol, companiile se confruntă din ce în ce mai mult cu dificultatea de a răspunde nevoilor interne la nivel de resurse umane. Cred că o inițiativă care aliniază interesul candidatului pe termen lung cu interesul companiilor este un lucru care nu poate să fie decat un succes.” Emil Muthu, Angel Investor Jobful.

"Într-o piață a forței de muncă plină de provocări deja cunoscute și opțiuni de recrutare ce vizează mai degrabă volum, o soluție centrată pe nevoile și motivatorii candidaților poate face diferența. Am pornit la drum cu două promisiuni: una pentru candidați, de a le oferi instrumentele necesare pentru autonomia și asumarea traseului profesional, și una pentru organizații, de a elimina zgomotul din jurul procesului de recrutare, pentru a putea muta focusul de pe trierea rapidă pe evaluarea holistică a viitorilor colegi. Ca urmare a acestei runde, vrem să îndeplinim și mai bine aceste promisiuni, dar și să creștem impactul pe care il aducem cu aceasta soluție de recrutare prin
gamification.” - Mihai Cepoi, co-fondator Jobful.

Lansată în mai 2018, platforma Jobful este dedicată atât tinerilor profesioniști care doresc să își dezvolte cariera, cât și companiilor care vor să eficientizeze procesul de recrutare printr-o primă testare a candidaților, dar și a interesului acestora.

Prin intermediul unor teste psihometrice,utilizatorii își pot dovedi competențele, iar companiile au posibilitatea unei căutari foarte filtrate, pentru o compatibilitate maximă.

Astfel, partea de sourcing și screening a procesului de recrutare este optimizată, timpul pe care îl petrece un recruiter pe platformă pentru a găsi un candidat potrivit fiind cu 85% mai mic: de la câteva ore, la cateva clickuri.
Din august 2018 până în martie 2019l, Jobful a participat la prima serie a acceleratorului KPMG Grow Pad.

În decembrie 2018 a obținut locul al treilea în cadrul Startarium, iar în luna aprilie 2019 a fost acceptat în acceleratorul SAP.io, la Berlin. În luna mai a acestui an, Jobful a fost unul dintre cele trei startup-uri din Romania selectate să își prezinte produsul în cadrul South East Europe Tech Tour 2019.

Citeşte aici povestea startup-ului Jobful

Vizualizari
1937
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings