Claudiu Zamfir

Huawei: Sistemul de operare „misterios” nu va înlocui Android

Thumbnail

Huawei vrea să păstreze în continuare Android pe telefoanele sale mobile, iar propriul sistem de operare, Hongmeng, la care lucrează compania chineză, este de fapt unul industrial și nu-l va înlocui pe cel de la Google, a declarat un vicepreședinte al producătorului asiatic de dispozitive mobile, citat de agenția de știri China Nouă.

După ce guvernul SUA a impus sancțiuni asupra Huawei, Google a fost nevoită să anunțe o serie de restricții privind actualizările sistemului său de operare, Android, pe viitoarele dispozitive produse de compania chineză. În acest context, presa a speculat că Huawei va renunța la Android și va trece pe propriul său sistem de operare, Hongmeng, aflat încă în dezvoltare, din anul 2012,  în compania de la Shenzen.

Iată, însă, că joi, la Bruxelles, vicepreședinta Huawei Catherine Chen a declarat presei, foarte clar, că „misteriorsul” sistem de operare dezvoltat in-house nu este pentru așa ceva.

Ea a precizat că sistemul de operare recent înregistrat ca marcă drept Hongmeng este „pentru uz industrial și că, de fapt, a început să fie dezvoltat cu mult înainte de actualele discuții despre găsirea unei alternative la Android”, mai scriu jurnaliștii chinezi.

Oficialul Huawei a mai spus că un sistem de operare pentru smartphone-uri conține zeci de milioane de linii de cod, în timp ce Hongmeng cuprinde mult mai puține - doar sute de mii - fiind foarte sigure.

În plus sistemul Hongmeng are o latență extrem de scăzută în comparație cu un sistem de operare de smartphone, a mai spus Chen.

În ciuda faptului că guvernul SUA a pus Huawei pe lista neagră, compania chineză intenționează să continue să folosească sistemul de operare american, Android - mai scrie agenția oficială a statului chinez, China Nouă.

Parallax

Vizualizari
7537
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri