Denisa Crăciun

Grupul austriac care a cumpărat 6 hipermarketuri Cora din România investește 40 milioane Euro pentru a le moderniza

Thumbnail

Grupul Austriac Supernova, companie privată de imobiliare axată pe proprietăți de retail, investește până la 40 de milioane de euro în modernizarea celor șase centre comerciale Cora, achiziționate la sfârșitul lui 2021 în București, Constanța, Bacău și Drobeta Turnu Severin.

Lucrările de modernizare sunt deja în desfășurare în Drobeta Turnu Severin și Bacău, se arată într-un comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.

Totodată, până șa sfârșitul lui 2023 urmează să fie demarate și finalizate lucrările de modernizare în Constanța și București.

„În urmă cu mai puțin de un an, încheiam cu succes această tranzacție importantă pentru noi, deopotrivă prin valoarea ei strategică, cât și prin felul în care ne oferă oportunitatea de a face ceea ce știm cel mai bine: dezvoltarea inteligentă, cu respect și angajament față de mediu. Suntem fideli viziunii noastre, astfel că în doar câteva săptămâni vom prezenta locuitorilor din Drobeta Turnu Severin noul centru comercial Supernova, complet renovat și modernizat. Mai mult decât atât, suntem nerăbdători ca, până la finalul anului următor, și mai mulți consumatori români să se bucure de ceea ce am planificat pentru ei: lucrări esențiale de infrastructură internă, lucrări de modernizare și optimizare a spațiilor, servicii de o calitate mai bună, noi branduri și facilități – toate adaptate la nevoile lor reale și actuale și aliniate noilor tendințe din retail”, a spus Frank Philipp Albert, fondator și CEO Supernova Group.

După achiziția de la Grupurile Louis Delhaize și Galimmo a celor șase centre cu o suprafață totală de aproximativ 140.000 de metri pătrați, primele centre care au intrat în procesul de rebranding sunt Cora Drobeta Turnu Severin și Cora Bacău.

În timp ce lucrările aflate în desfășurare la Drobeta Turnu Severin se vor finaliza în luna august, la Bacău, acestea au loc în două etape ce se vor încheia în 2023.

Până la sfârșitul lui 2023, toate cele șase centre comerciale vor avea spații renovate și modernizate, cu facilități și oferte îmbunătățite, sub denumirea de centre comerciale Supernova, a transmis compania.

Cora va rămâne, ca și până acum, principalul chiriaș pe zona alimentară, continuând să ofere consumatorilor o gamă largă de produse.

 În plus, pe fondul noului context generat de pandemia de COVID-19 și a deciziei Cora de a-și reduce suprafața magazinelor, Supernova va prelua administrarea zonelor eliberate în centrele aflate în proprietatea sa: București Cora Alexandriei, București Cora Lujerului, București Cora Pantelimon și Cora Brătianu (Constanța).

Grupul Supernova a intrat în România în noiembrie 2020, odată cu preluarea Jupiter City Shopping Center din Pitești, devenit Supernova Pitești în aprilie 2022.

Grupul Austriac Supernova este o companie internațională axată pe dezvoltarea și gestionarea proprietăților imobiliare comerciale din Austria, Slovenia, Croația și România. Pe lângă acestea, Grupul Supernova este activ și în Germania, Slovacia și Serbia.

Portofoliul actual al Grupului cuprinde 77 de proprietăți cu o valoare brută de 1,7 miliarde EUR.

Parallax

Vizualizari
1974
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri