Claudiu Zamfir

Glovo: Angajații din România nu sunt afectați de concedierile decise la început de 2023

Thumbnail

Valul de concedieri anunțat luni de platforma spaniolă de livrări Glovo nu va afecta și angajații din România - a dat asigurări compania, într-o declarație oficială transmisă StartupCafe.ro.

Reamintim că Glovo a anunțat luni disponibilizarea a 250 de angajați, preponderent de la Barcelona, unde este sediul central al companiei, dar și din birourile din afara Spaniei.

Decizia nu va avea impact în România și nu va fi afectat bunul mers al operațiunilor locale ale companiei. În continuare, Glovo își reafirmă angajamentul față de piața din România”, a afirmat  compania spaniolă de livrări, într-un mail transmis StartupCafe.ro.

„În contextul creșterii exponențiale din ultimii ani, Glovo își ia angajamentul să dezvolte un business sustenabil din punct de vedere economic. Pentru a sprijini eforturile companiei în traseul către profitabilitate în vremuri de incertitudine economică, ne optimizăm operațiunile, colaborările și procesele pentru a deveni mai agile și mai eficiente.

Pentru a pregăti compania pentru viitor, Glovo își reduce numărul personalului de la nivel global cu 6,5%. Măsura va impacta în principal personalul din sediul central al companiei din Barcelona, în departamente cu funcții de suport pentru business, recrutare și date. Doar anumite piețe locale sunt afectate de această decizie, cu reduceri minime de personal (single-digit). Niciun curier, picker sau angajat din prima linie nu va fi afectat și nu ne așteptăm la impact asupra operațiunilor. Angajații în cauză au fost deja informați și depunem toate eforturile pentru a-i sprijini pe parcursul acestui proces” - a precizat Glovo.

Parallax

Vizualizari
486
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri