Adi Iacob

Ce firme vor fi afectate de interzicerea unor produse de unică folosință

Thumbnail

Nu mai puțin de cinci grame de plastic ajung săptămânal în organismul fiecărui locuitor al planetei prin aer, apă sau hrană. Acesta este principalul motiv pentru care Consiliul Uniunii Europene a decis să interzică o parte din produsele de plastic utilizate zilnic — precum tacâmurile de unică folosință, bețișoarele de urechi sau paiele — începând din iulie 2021. Actorii economici precum restaurantele, lanțurile de magazine, cafenelele, barurile sunt forțați să identifice alternative biodegradabile pentru produsele care vor fi restricționate, susțin specialiștii Deloitte.

În ultimii ani, Consiliul Uniunii Europene a conturat o serie de măsuri cu impact important asupra consumului și comercializării de produse din plastic.

Uniunea Europeană a decis interzicerea, începând cu 3 iulie 2021, a comercializării de produse specifice din plastic, respectiv tacâmurile de unică folosință, bețișoarele de urechi, paiele/bețele pentru agitat băuturi, produsele realizate din materiale plastice degradabile prin oxidare și recipientele pentru fast-food/băuturi din polistiren expandat.

Adrian Teampău, Director Taxe Indirecte la Deloitte România, susține că modul de trai al locuitorilor Uniunii Europene ar fi afectat major dacă s-ar interzice brusc toate produsele din plastic. El menționează că ținând cont de acest aspect, dar și de necesitatea diminuării poluării, Consiliul UE a optat, în prima fază, pentru o măsură aparent mai blândă, respectiv aceea de reducere a consumului anumitor produse din plastic.

Printre companiile vizate sunt cele care comercializează produse de tipul fast-food, cele din industria tutunului, din industria producătoare de băuturi carbogazoase sau care îmbuteliază apă de băut.

O altă măsură, complementară, constă în stabilirea unor obligații de colectare. Astfel, producătorii vor fi nevoiți să asigure, până în 2025, colectarea anuală a minimum 77% din greutatea sticlelor de tip PET și reciclarea anuală a minimum 25% din produsele de acest tip. În aceeași ordine de idei, până în 2029, România trebuie să asigure o colectare anuală de minimum 90% a sticlelor de tip PET și, până în 2030, o reciclare de minimum 30%. 

O altă prevedere vizează extinderea responsabilităţilor de colectare şi reciclare, obligând, de exemplu, un producător de produse din plastic de unică folosință stabilit în Germania care dorește să comercializeze respectivele produse în România, să desemneze un reprezentant local care să preia această responsabilitate. În acest caz, cel mai indicat este să se încheie un contract de transfer de responsabilitate între nerezidentul german și o organizație care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP).

Ce fac autoritățile române și agenții economici

Dacă UE a trasat liniile directoare în vederea reducerii gradului de poluare determinată de consumul produselor din plastic, rămâne la latitudinea statelor membre să pună efectiv în practică propunerile Consiliului European. 

Sunt deja vizibile efectele anumitor măsuri implementate de autoritățile române, susține Adrian Teampău. Spre exemplu, de aproximativ un an, pungile din plastic subțire și foarte subțire cu mâner sunt interzise la comercializare. Se încurajează, în schimb, reutilizarea pungilor din plastic și înlocuirea cu pungi din materiale biodegradabile sau compostabile. 

În aceeași ordine de idei, este îmbucurătoare tendința lanțurilor de magazine și a restaurantelor de tip fast-food de a înlocui paiele pentru băuturi ori caserolele din plastic cu unele din carton sau alte materiale biodegradabile, menționează specialistul.

Așadar, este clară intenția de modificare a practicilor curente privind produsele şi ambalajele de unică folosinţă din plastic, tendință ce va lua amploare într-un ritm alert atât în România, cât şi la nivel mondial. 

Parallax

Vizualizari
273
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri