Claudiu Zamfir
Statele membre UE, inclusiv România, vor avea la dispoziție 2 ani să interzică 9 categorii de produse din plastic de unică folosință, inclusiv paie de băut și bețișoare pentru urechi, în anumite condiții, potrivit formei finale a directivei europene de reducere a impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, adoptate marți de Consiliul Uniunii Europene.
Potrivit art. 5 al legii europene, statele membre vor interzice introducerea pe piață a produselor din plastic de unică folosință enumerate în partea B din anexă și a produselor fabricate din materiale plastice oxodegradabile:
1. Bețișoare pentru urechi, cu excepția cazului în care intră în domeniul de aplicare al Directivei 90/385/CEE a Consiliului1 sau al Directivei 93/42/CEE a Consiliului UE;
2. Tacâmuri (furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești);
3. Farfurii;
4. Paie pentru băuturi, cu excepția cazului în care intră în domeniul de aplicare al Directivei 90/385/CEE a Consiliului sau al Directivei 93/42/CEE a Consiliului;
5. Agitatoare pentru băuturi;
6. Bețe care se atașează baloanelor sau care sprijină baloane, cu excepția baloanelor de uz industrial sau pentru alte utilizări și aplicații profesionale, care nu sunt distribuite consumatorilor, inclusiv mecanismele acestor bețe;
7. Recipiente pentru alimente, fabricate din polistiren expandat, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conține produse alimentare care:
8. Recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv dopurile și capacele acestora;
9. Pahare pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv capacele acestora.
Totuși, aceste produse vor fi interzise „în cazurile în care există alternative la îndemână și accesibile ca preț”, a precizat Comisia Europeană, inițiatoarea directivei.
În cazul altor produse, se pune accentul pe limitarea utilizării, prin reducerea consumului la nivel național, pe cerințele de proiectare și etichetare și pe obligațiile producătorilor în ceea ce privește gestionarea/eliminarea deșeurilor.
Decizia de marți, 21 mai 2019, a Consiliului UE va fi urmată de publicarea textelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. România și celelalte state membre UE vor avea apoi la dispoziție 2 ani pentru a o transpune în dreptul lor național.
Directiva prevede date diferențiate de transpunere în ceea ce privește anumite măsuri:
Directiva Plastic by Claudiu on Scribd