Adi Iacob

Facebook dezvoltă o criptomonedă pentru transferuri de bani pe WhatsApp

Thumbnail

Facebook lucrează la crearea unei criptomonede care va permite utilizatorilor să transfere bani pe aplicația de mesagerie WhatsApp, potrivit unor surse anonime familiare cu situația, citate de Bloomberg.

Compania dezvoltă o criptomonedă stabilă - un tip de monedă digitală care este susținută de o rezervă care corespunde cu monedele aflate în circulație - pentru a minimiza volatilitatea, au declarat surse din interiorul Facebook, care au cerut să nu fie identificațe.

Presa internațională aștepta de mult o mișcare din partea Facebook în sectorul serviciilor financiare, după ce, la începutul anului, l-a angajat pe fostul președinte PayPal - David Marcus

În luna mai, Marcus a devenit șeful diviziei Facebook care se ocupă de cercetarea tehnologiei blockchain. De atunci, Facebook a angajat masiv oameni pentru acest departament, iar acum are aproximativ 40 de angajați pentru a cerceta tehnologia din spatele bitcoin, conform informațiilor introduse de angajați pe LinkedIn.

"Ca multe alte companii, Facebook explorează modalități de a folosi puterea tehnologiei blockchain (...) Această nouă echipă mică explorează numeroase aplicații", a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat de Bloomberg.  

În acest an au apărut numeroase criptomonede stabile - stablecoins. Potrivit Stable.Report, un site care urmărește monedele digitale stabile, în 2018 au apărut peste 120 de astfel de stablecoins. Conceptul a fost creat pentru a crea o monedă digitală care ar fi mult mai ușor de utilizat pentru achizițiile zilnice, deoarece ar fi mai stabilă decât alte criptomonede precum bitcoin, ethereum sau ripple. 

Cea mai cunoscută criptomonedă stabilă este Tether, însă și aceasta a fost înconjurată de controverse. În timp ce creatorii Tether declară că fiecare dintre monedele sale este susținută de un dolar american, refuzul companiei de a fi auditată a ridicat întrebări.

Facebook, care are 2,5 miliarde de utilizatori la nivel mondial, venituri anuale de peste 40 de miliarde de dolari și multă experiență în gestionarea problemelor de reglementare, poate avea șanse mai mari de a crea o criptomonedă stabilă de încredere. 
 

Parallax

Vizualizari
3034
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri