Adi Iacob

Ce este Tether, considerat motivul scăderii bitcoin

Thumbnail

Prețul criptomonedei bitcoin a scăzut la mai puțin de jumătate de la începutul lunii ianuarie.

Potrivit presei internaționale, creșterea prețului bitcoin de anul trecut ar fi putut fi susținută în mod artificial de o criptomonedă creată pentru a facilita conversia din monedele fiat în cele virtuale și invers, promițând o paritate dolar:criptomonedă de 1:1.

Thumbnail
coinmarketcap.com

 

În decembrie 2017, Bitcoin a atins un nivel istoric de aproape 20.000 de dolari, înainte de scăderea la valoarea sa actuală de aproximativ 8.400 dolari (la momentul scrierii articolului).

Această scădere ar putea fi condusă de acțiunile unui schimb valutar numit Bitfinex, care este acuzat că folosește moneda digitală numită Tether pentru a cumpăra cantități mari de bitcoin, ceea ce a dus la aprecierea prețului celei mai cunoscute criptomonede, scrie publicația britanică Metro.

Deși Tether Limited (compania care a emis Tether) a promis că va face publice auditurile, a continuat să refuze acest lucru și susține că fiecare unitate Tether este susținută de un dolar.

Tether a devenit un înlocuitor popular pentru dolar la casele de schimb de criptomonede din întreaga lume, ajungând la o capitalizare de 2,2 miliarde de dolari. În timp ce Tether a afirmat că toate monedele sale sunt susținute de dolari americani deținute în rezervă, compania nu a furnizat încă dovezi concludente cu privire la acest lucru publicului, scrie Bloomberg. Scepticii pun la îndoială faptul că banii sunt într-adevăr acolo.

Legăturile dintre Tether și Bitfinex 

În timp ce Tether și Bitfinex nu dezvăluie pe site-urile lor sau în documentele publice unde sunt localizate sau care sunt reprezentanții companiei, Ronn Torossian, un purtător de cuvânt al firmelor, a declarat într-un e-mail din 3 decembrie că Jan Ludovicus van der Velde este CEO-ul ambelor companii.

Există puține informații publice despre modul în care sunt create criptomonedele Tether. Tranzacționarea token-ului pentru bitcoin la Bitfinex a contribuit la creșterea prețurilor celei mai cunoscute criptomonede, spune Barry Leybovich, manager de produs la IPC Systems Inc., care creează produse pentru instituțiile financiare interesate de aplicațiile de tip blockchain.

Un document de pe site-ul Tether, realizat de compania de contabilitate Friedman, arată că aceasta avea 443 milioane dolari și 1.590 euro în conturile bancare la data de 15 septembrie 2017. Monedele digitale Tether au fost evaluate la 420 milioane dolari în acea zi, potrivit Coinmarketcap.com. Tether nu a specificat băncile în care se aflau acești bani, relatează Bloomberg.

Friedman a spus în raport că nu a investigat fiabilitatea înregistrărilor companiei Tether. Compania de contabilitate și Tether au încetat recent colaborarea, a afirmat Tether într-o declarație separată luni.

Temerile investitorilor

Dacă nu există suficiente rezerve în bancă, atunci prețul Tether ar fi decis de piață.

O prăbușire a prețului Tether ar putea însemna și o scădere masivă a prețului bitcoin, scrie The Telegraph

De asemenea, având în vedere utilizarea pe scară largă a Tether pentru achiziționarea de bitcoin, scăderea prețului criptomonedei ar putea duce la închiderea unor exchange-uri.

Cea mai mare colaps de până acum a fost în 2014, când exchange-ul Mt Gox (care la vreamea respectivă se ocupa de peste 70% din toate tranzacțiile de bitcoin din întreaga lumea) fost închis după ce a pierdut 500 de milioane de dolari din banii clienților, în urma unui atac cibernetic.

 
Surse: Metro, Bloomberg, The Telegraph, CoinMarketCap.com
Parallax

Vizualizari
11617
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri