Denisa Crăciun

După valul de disponibilizări de la Twitter, acum și Meta ar plănui să concedieze o parte din angajați

Thumbnail

După ce Twitter a făcut o serie de concedieri săptămâna trecută, acum și Meta, compania din spatele Facebook, WhatsApp și Instagram, se pregătește să disponibilizeze „în masă” o parte din personalul său, potrivit Wall Street Journal.

Concedierile ar putea afecta mii de angajați, iar un anunț oficial al Meta ar urma să fie făcut miercurea aceasta, au spus surse familiare cu situația pentru WSJ. 

Totodată, oficialii de la Meta le-ar fi transmis angajaților să își anuleze „călătoriile neesențiale” pentru această săptămână. 

Meta a menționat la sfârșitul lunii septembrie, într-un raport, că are peste 87.000 de angajați la nivel global.

Momentan nu este clar câți oameni vor fi disponibilizați și din ce departamente, conform New York Times

Compania a refuzat să confirme informația, dar un purtător de cuvânt a subiliniat ce a spus Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta, la sfârșitul lunii octombrie, potrivit The Guardian:

„În 2023, ne vom concentra investițiile pe un număr mic de arii prioritare în creștere”, ar fi spus el. 

„Asta înseamnă că unele echipe vor crește semnificativ, dar celelalte echipe vor rămâne neschimbate sau se vor micșora în anul următor”, ar fi completat Mark Zuckerberg, potrivit purtătorului de cuvânt. 

Valul de concedieri care ar urma la Meta ar fi primul în istoria de 18 ani a companiei tech,  spun sursele citate.

Acțiunile Meta au scăzut cu 73% în acest an, ajungând la cel mai mic nivel de la începutul anului 2016, conform CNBC, care mai arată că „gigantul rețelelor sociale” are cea mai slabă performanță în S&P 500 în 2022.

Parallax

Vizualizari
197
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri