Denisa Crăciun

Consiliul Concurenței are îngrijorări referitoare la preluarea Profi de către Mega Image

Colaj foto

Consiliul Concurenței a transmis miercuri că are „o serie de îngrijorări concurențiale” referitoare la tranzacția prin care Mega Image vrea să preia magazinele Profi în România.

Îngrijorările rezultate în urma analizei efectuate de autoritatea de concurență vizează atât piața comerțului cu amănuntul, cât și piața achizițiilor de produse de consum curent preponderent alimentare”, a transmis Consiliul Concurenței într-un comunicat către StartupCafe.ro.

Astfel, pe unele piețe locale, unde sunt prezente cele două rețele, operațiunea poate conduce la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor pentru achiziția de produse alimentare.

De asemenea, tranzacția ar putea genera efecte negative asupra activității unor furnizori având în vedere, pe de o parte, reducerea numărului de companii achizitoare și, pe de altă parte, consolidarea poziției Mega Image pe piața de achiziții.

„Așa cum știți, Comisia Europeană a fost de acord să ne transfere analiza acestui caz, la solicitarea noastră, având în vedere că piața românească este cea mai afectată. Este cea mai mare tranzacție pe piața de retail din România și este nevoie de o analiză complexă. De aceea ne consultăm cu autoritățile din alte state membre care au gestionat tranzacții similare, dar vrem să aflăm și punctele de vedere ale celor afectați: producători agricoli și procesatori, concurenți, asociații de consumatori”, a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței.

În octombrie 2023, Delhaize „The Lion" Nederland B.V., deținătorul lanțului de magazine Mega Image, anunțat că vrea să preia Profi Rom Food S.R.L. Tranzacția a fost evaluată la 1,3 miliarde EUR, așa cum am scris pe StartupCafe.ro.

Mega Image poate transmite Consiliului Concurenței propuneri de angajamente pentru a înlătura îngrijorările concurențiale.

Parallax

Vizualizari
192
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri