Ovidiu D. Popica

Termenul limită de obţinere a CSU a fost prelungit până la 15 iunie 2020

Thumbnail

Termenul limită pentru obținerea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă, CSU, a fost prelungit până la 15 iunie 2020, iar perioada de referință luată în calcul la emiterea certificatului a fost extinsă la lunile aprilie și mai, informeză Biroul de Presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, MEEMA. 

Modificările privind modul de acordare a Certificatelor de Situații de Urgență (CSU) pentru firmele cu activitate afectată de criza COVID-19 au fost stabilite printr-un Ordin de ministru.

Cum iei certificatul de situație de urgență (CSU) galben sau albastru: Procedura publicată în Monitorul Oficial

Acest nou ordin nr. 1730 din 15 Mai 2020 care conține cele 2 modificări (n.r. – termenul prelungit și cele două luni în plus) față de precedentul Ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri nr. 791/2020 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 0419 din 2020.

„Am luat aceste decizii în urma dialogului neîntrerupt purtat cu operatorii economici în această perioadă, deoarece această inițiativă de sprijin a fost demarată ca răspuns la nevoile lor şi ea trebuie să răspundă cât mai multor companii în dificultate”, menționează comunicatul oficial MEEMA care atribuie explicația ministrului Virgil Popescu.

Parallax

Vizualizari
1804
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 897
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri