Claudiu Zamfir

Cea mai mare platformă de comerț online din Polonia, Allegro, evaluată la 10 miliarde de euro

Thumbnail

Cea mai mare platformă de comerț online din Polonia, Allegro, urmează să se listeze la Bursa de la Varșovia la o valoare estimată de 10-12 miliarde de euro, scrie FT, citat de Tech.eu.

Platforma de e-commerce vrea astfel să obțină pe bursă capital de 1 miliard de zloți, adică circa 225 de milioane de euro, prin tranzacționarea unui număr restrâns de acțiuni, conform unor documente depuse de Allegro la autorităile poloneze de reglementare, citate de FT. În ansamblu, compania țintește o valoare estimată de10-12 miliarde de euro.

De asemenea, Allegro va apela la un credit de 112 milioane de euro, de refinanțare a împrumuturilor sale curente.

Listarea Allegro va fi cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) din Polonia. Marketplace-ul online apelează la această metodă pentru a-și finanța datoriile și pentru a crește notorietatea brandului.

Allegro a fost fondat în anul 1999, la Poznan, de către un antreprenor olandez, Arjan Bakker, la 5 ani după înființarea Amazon de către Jeff Bezos și cu 2 ani înainte de eMag („Amazonul” românesc).

Bakker lucra atunci ca manager al afacerilor din Polonia ale platformei europene de licitații online QXL Ricardo, un rival al mai celebrului eBay, la vremea aceea. QXL Polonia a cumpărat Allegro, iar în scurt timp Arjan Bakker a ajuns să controleze toată subsidiara poloneză a QXL, potrivit The Guardian.

Un conflict a izbucnit imediat între Arjan Bakker și șefii companiei-mamă QXL Ricardo, de la Londra, aceștia din urmă fiind nevoiți să plătească și să răscumpere afacerea QXL din Polonia, în anul 2006.

Ulterior, QXL Ricardo, cu tot cu Allegro, a fost achiziționat, în 2008, de fondul de investiții sud-african Naspers, care deține cele mai mari afaceri în comerțul online din România: eMag, OLX, Autovit. În 2016, Naspers a vândut Allegro către fondurile de investiții Cinven, Permira și Mid Europa Partners, pentru 3,2 miliarde de dolari.

În prezent, Allegro, care funcționează sub jurisdicția Luxemburgului, susține că are o bază de 12,3 milioane de cumpărători activi și 117.000 de comercianți pe platforma sa marketplace.

Parallax

Vizualizari
1518
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri