Claudiu Zamfir

Alibaba și Zlatan Ibrahimovic investesc într-un startup de gaming suedez

Thumbnail

Colosul chinez de comerț online Alibaba, fotbalistul Zlatan Ibrahimovic  și alți investitori au acordat o finanțare de capital de risc de 12 milioane de dolari unui startup de gaming suedez.

Alibaba Group a făcut investiția în startup-ul suedez Challengermode prin intermediul eWTP Innovation Fund, fondul de venture capital al companiei chineze. Alți participanți la investiție sunt Telia Ventures, GP Bullhound și Back in Black Capital.

În cei 6 ani de existență, Challengermode aunge la investiții totale de 18 milioane de dolari, conform datelor de pe Crunchbase.com.

Fondată în anul 2014, de  Philip Skogsberg și Robel Efrem, Challengermode este o platformă de sporturi electronice, prin care gamerii din toată lumea pot juca unul împotrva altuia și pot organiza și participa la competiții. Un loc de întâlnire pentru gameri și organizatorii de turnee, platforma suedeză este și un instrument de monetizare a e-sports.

Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) , care joacă din anul 2020 la AC Milan, nu este la prima investiție de acest fel. El a mai participat la două runde de finanțare tot în platfotma Challengermode și la o rundă în studiul de jocuri video Isbit, de la Stockholm.  

Recent, un alt mare fotbalist, Robert Lewandowski, campion european cu Bayern Munchen, a intrat cu o investiție în acționariatul unui studio polonez de jocuri, Movie Games.

Parallax

Vizualizari
884
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri