Denisa Crăciun

Achiziție de 1,5 miliarde dolari: Colosul german SAP vrea să cumpere o firmă israeliană

Thumbnail

Gigantul german SAP, prezent și în România, a anunțat miercuri că vrea să cumpere WalkMe, companie IT fondată în Israel, pentru 1,5 miliarde de dolari.

Cele două companii au ajuns la un acord prin care SAP va achiziționa platforma de adopție digitală (DAP) WalkMe pentru 14 dolari / acțiune, se arată într-un comunicat de presă al SAP.

„Suntem încântați să ne unim forțele cu SAP. Această achiziție marchează un moment important în călătoria noastră, oferindu-ne resursele și baza de clienți necesare pentru a ne îmbunătăți produseke și pentru a ne extinde pe piață”, a declarat Dan Adika, CEO WalkMe.

WalkMe, fondată în 2011 în Isarel, simplifica la început navigarea pe site-uri web prin îndrumare în timp real, pe ecran. Compania, care are birouri și în San Francisco, pe lângă Tel Aviv, și-a îmbunătățit în timp soluțiile, concentrându-se pe aplicații atât pentru consumatori, cât și pentru firme, conform TechCrunch.

WalkMe listată la bursa americană Nasdaq a atras în jur de 300 de milioane de dolari înainte de IPO-ul (Oferta Publică Inițială) din 2021. În perioada pandemiei COVID-19, valoarea sa a scăzut de la 2,8 miliarde de dolari în septembrie 2021, la puțin peste 600 milioane de dolari într-un an, cu mult sub ultima sa evaluare cunoscută, de 2 miliarde de dolari.

Compania SAP a fost fondată în anul 1972, în Germania, de 5 ingineri ai companiei americane IBM: Dietmar Hopp, Hans-Werner Hector, Hasso Plattner, Klaus Tschira și Claus Wellenreuther. SAP și-a deschis încă din anul 2002 o subsidiară în România. 

Parallax

Vizualizari
1797
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri