Vlad Barza

Cum pot startup-urile sa schimbe pentru totdeauna domeniul medical. Despre analize, gadget-uri si internet

Imagine principala
Cum pot startup-urile sa schimbe pentru totdeauna domeniul medical. Despre analize, gadget-uri si internet
​Domeniul medical este gata sa fie transformat puternic de aparitia unor startup-uri care beneficiaza de faptul ca oamenii sunt tot mai atasati de tehnologie si au incredere in mediul online. Povestea companiei Theranos din SUA este o dovada ca lucrurile nu sunt deloc simple, insa cativa factori dovedesc ca domeniul analizelor medicale va arata cu totul altfel, fiindca oamenii vor sa controleze datele medicale, sunt dispusi sa le puna online si sunt tot mai atrasi de dispozitive care masoara diversi parametri medicali, scrie Financial Times.

Efectul transformator pe care o companie precum Uber l-a avut in domeniul taximetriei se va vedea si in domeniul medical unde tot mai multe startup-uri isi fac loc pe piata rezervata pana acum doar doctorilor specialisti si multinationalelor. Apar terminale prin care oamenii isi pot face singuri acasa analize tot mai complexe si pot trimite rezultatele prin internet catre baze de date ale doctorilor si clinicilor.

Si consumatorii vor avea tot mai mare control asupra datelor medicale, nu doar doctorii, ca pana acum, iar acest lucru se intampla din mai multe motive: datorita unei schimbari de perceptie si mai ales datorita avansului tehnologiei.

Costul analizelor a scazut mult si o serie de teste de sange pot fi facute in SUA si fara a apela la clinici mari. Printr-o simpla intepatura la deget se pot face analize complexe si un exemplu despre cat de mult a scazut costul unei testari complexe este edificator in cazul testelor ADN: acum s-a ajuns in SUA la 1.000 de dolari/genom, fata de un milion de dolari acum opt ani.

Un alt factor important tine de faptul ca oamenii sunt tot mai dispusi sa-si gestioneze pe internet datele medicale. Foarte multi verifica online rezultatele analizelor si a crescut popularitatea aplicatiilor ce gestioneaza diversi parametri medicali. Acest lucru se intampla si fiindca se vand extrem de bine dispozitive "purtabile" ce masoara pulsul sau calitatea somnului, iar datele ajung pe aplicatii online ce insotesc terminalul fizic.

Un element esential este ca oamenii au tot mai multa incredere sa puna online datele medicale. S-a dovedit ca oamenii sunt mult mai putin ingrijorati de siguranta datelor decat au avertizat anumite organizatii de protectia consumatorului si lucrurile nu se opresc aici.

Companiile de diagnoza medicala pot convinge clientii sa puna online tot mai multe date medicale personale, facandu-le reduceri la diverse analize. Mai mult, oamenii sunt dispusi sa impartaseasca mai multe date daca li se explica faptul ca acestea vor fi folosite pentru cercetari medicale care pot rezolva lucruri.

Daca tot mai multe date vor fi controlate de public, industria isi va schimba modelul de afaceri, probabil chiar radical. Mai mult, s-ar putea crea baze de date medicale precum exista in Islanda, fiindca in SUA si in alte tari din Vest bazele de date medicale sunt fragmentate, atat din cauza grijilor legate de securitate, cat si din cauza intereselor comerciale contrare ce au impiedicat colaborarea intre clinici si companii.

Oamenii au tot mai mare incredere sa-si lase datele medicale online in gestiunea unor companii care promit ca le protejeaza cu mare grija. Daca un mare atac informatic nu va ajunge sa faca valva, pacientii vor castiga si mai multa incredere.
Parallax

Vizualizari
113
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri