Claudiu Zamfir

Guvernul retrage de la Ministerul Economiei 7,8 milioane Euro, ramasi nefolositi in programe IMM si proiecte UE. Esecul SRL-Debutant. Descarca lista firmelor admise in 2016

Imagine principala
Guvernul retrage de la Ministerul Economiei 7,8 milioane Euro, ramasi nefolositi in programe IMM si proiecte UE. Esecul SRL-Debutant. Descarca lista firmelor admise in 2016
Guvernul se vede nevoit sa retraga 35,4 milioane de lei (circa 7,8  milioane de euro) de la Ministerul Economiei, bani ramasi necheltuiti in principal in proiectele europene si in programele pentru sprijinirea interprinderilor mici si mijlocii. Programul care ofera pana la 10.000 de euro debutantilor in afaceri a fost utilizat si anul acesta mult sub bugetul alocat initial.

Potrivit proiectului celei de-a doua rectificari bugetare propuse de Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Economiei va pierde 35,4 milioane de lei din bugetul pe anul 2016, "reprezentând economii identificate de ordonatorul principal de credite, în principal la proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și programele de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii".

In schimb, cu ajutorul economiilor facute de la Economie si de la alte ministere care nu si-au cheltuit bugetele, uremaza sa se suplimenteze bugetele urmatoarelor ministere cu impact asupra afacerilor din Romania:
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: + 1,09 miliarde RON, reprezentând plățile finale aferente schemelor de plăți directe pentru campania agricolă 2016. De asemenea, 85,7 milioane RON vor merge la subvențiile în agricultură, prin redistribuiri in interiorul bugetului Ministerului Agriculturii.
  • Ministerul Fondurilor Europene: + 47,6 milioane lei.

Prin bugetul de stat pe anul 2016, stabilit in decembrie 2015, Ministerul Economiei a primit in total 159,49 milioane de lei pentru 10 programe de sprijinire a afacerilor mici si mijlocii, din care trei programe noi.

Unele au performat mai bine, altele mai slab. Ca si anul trecut, o linie de finantare care nu si-a epuizat bugetul alocat este Programul SRL-D, prin care debutantii in afaceri pot primi pana la 10.000 de Euro ajutor de la stat.

In 2016, Programul SRL-D a avut o alocare de 22,7 milioane RON, din care Ministerul Economiei si-a propus sa finanteze 501 mici afaceri deschise de debutanti.

Rezultatul a fost, insa, unul destul de modest: numai 247 de firme au fost admise pentru finantare in program, urmand ca acestea sa faca cheltuieli din bani proprii, pentru ca abia apoi statul sa li le deconteze in limita celor maximum 10.000 euro.

La finantare maxima, ar insemna ca s-au consumat in total 2.470.000 euro, adica circa 11.115.000 RON, nici jumatate din bugetul alocat schemei de finantare pentru SRL-D-uri in 2016. La finantarea maxima, ar insemna o rata de absorbtie de circa 49,3%.

Descarca de mai jos lista firmelor admise in Programul SRL-D 2016:


Dosare Admise SRLD 2016 by Claudiu on Scribd





In anul 2015, Programul SRL-D a avut, insa, un grad de absorbtie si mai mic: 29,51%, la un buget inferior chiar. Atunci, dintr-un buget de 19,3 milioane de lei, doar 5,73 milioane de lei au ajuns sa fie platiti efectiv unor antreprenori debutanti care au aplicat in Programul SRL-D 2015.

Programul SRL-D, finantat integral de la bugetul de stat, a fost criticat de antreprenorii debutanti, care s-au vazut in imposibilitatea procurarii capitalului initial necesar investitiilor.

In acest program, statul spune ca iti ofera pana la 10.000 Euro ajutor pentru investitii, cu intensitate de 50%. Asta inseamna ca, pentru a lua 10.000 de euro de la stat, antreprenorul debutant trebuie sa aiba dinainte 20.000 de euro, din care sa faca investitiile necesare, pentru ca pe urma statul sa-i deconteze jumatate din cheltuieli.

Aceste conditii s-au dovedit imposibile pentru foarte multi antreprenori aflati la prima lor afacere, in ciuda faptului ca in 2016 au fost cooptate si doua banci in Programul SRL-D, pentru a acorda credite SRL-D-urilor, astfel incat acestea sa-si poata acoperi partea proprie de finantare si partea care urma sa fie deconata ulterior de catre guvern.
Parallax

Vizualizari
112
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Ce poti sa faci... Cu 20000 de euro- aproape nimic- este cat salariul minim pe economie intr-o tara dezvoltata...Adica program fara continut.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri