Claudiu Zamfir
Platforme de comerț online, marketplace-uri, site-uri de rezervări și comparatoare de prețuri care operează în România și alte 25 de state membre UE, plus Islanda și Norvegia, au fost verificate de autoritățile naționale de protecție a consumatorilor, pentru depistarea review-urilor înșelătoare, a informat, joi, Comisia Europeană, care a coordonat controalele.
Au fost verificate 223 de site-uri importante, pe parcursul anului 2021, pentru a se constata dacă există recenzii înșelătoare ale consumatorilor, conform unui comunicat CE transmis StartupCafe.ro.
Aproape două treimi din magazinele și piețele online, site-urile de rezervări, motoarele de căutare și site-urile de servicii de comparare analizate au generat îndoieli cu privire la fiabilitatea recenziilor: pe 144 dintre cele 223 de site-uri verificate, autoritățile nu au putut confirma că respectivii comercianți au depus suficiente eforturi pentru a se asigura că recenziile sunt autentice, și anume că au fost postate de consumatori care chiar au utilizat produsul sau serviciul pe care l-au evaluat.
Analiza tip „sweep” a autoritățile a vizat 9 categorii generale de produse scoase la vânzare online și care fac oboectul recenziilor:
Mai departe, autoritățile naționale vor contacta comercianții în cauză pentru a-și rectifica site-urile web și, dacă este necesar, pentru a iniția acțiuni de asigurare a respectării legislației în conformitate cu procedurile lor naționale. Comisia va continua să colaboreze cu rețeaua CPC (rețea de autorități publice însărcinate cu aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului) cu privire la această chestiune importantă și va sprijini autoritățile naționale în acțiunile lor de asigurare a respectării legislației.