Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va efectua anchete administrative în comun cu autorități fiscale din alte state UE, pentru a combate fraudele la taxa pe valoare adăgată (TVA), printre care fraudele tip carusel, potrivit unui regulament european convenit, vineri, de miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană, reuniți în Consiliul UE.
Consiliul UE a convenit asupra măsurilor de consolidare a cooperării administrative pentru a îmbunătăți prevenirea fraudei în materie de TVA, a informat instituția europeană, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.
Regulamentul abordează cele mai răspândite forme de fraudă transfrontalieră și prevede:
- să îmbunătățească schimbul și analiza informațiilor comune administrațiilor fiscale ale statelor membre și ale organismelor de aplicare a legii;
- să consolideze Eurofisc, o rețea de oficiali fiscali naționali pentru schimbul de informații privind frauda în materie de TVA;
- se introduc noi instrumente de cooperare, cum ar fi anchetele administrative efectuate în comun.
Comisia Europeană a propus acest regulament invocând faptul că statele UE pierd anual venituri fiscale de 150-160 de miliarde de euro din cauza deficiențelor sistemului de TVA. Numai din fraudele transfrontaliere, se estimează pierderi anuale la 50 de miliarde de euro.
Noul regulament amendează Regulamentul nr. 904/2010, pentru combaterea fraudelor pe termen scurt, până la punerea în aplicare a unui sistem definitiv de TVA. Propunerile de înlocuire a dispozițiilor actuale "tranzitorii" privind TVA-ul printr-un sistem definitiv sunt în prezent în discuție.
Măsurile vor aborda cele mai răspândite forme de fraudă transfrontalieră:
- Frauda tip „carusel” sau "missing trader" - bunurile sunt cumpărate și revândute fără plata TVA;
- fraudă în comerțul cu mașini second-hand;
- abuzul fraudulos de scheme de importuri de bunuri fără TVA.
„Noile norme vor consolida cooperarea între statele membre, permițându-le să combată mai rapid și mai eficient frauda în domeniul TVA, inclusiv în cazul fraudei care are loc în mediul online”, a afirmat la rândul său Comisia Europeană, care a propus acest regulament european.
Potrivit Comisiei, noul regulament va avea următoarele efecte:
- Se va apela într-o mai mare măsură la sisteme informatice care vor înlocui prelucrarea manuală a datelor. De acum înainte, informațiile privind TVA-ul și datele operative referitoare la grupurile infracționale organizate implicate în cele mai grave cazuri de fraudă în domeniul TVA vor fi transmise în mod sistematic organismelor de aplicare a legii din UE.
- Îmbunătățirea coordonării activităților de anchetare între administrațiile fiscale și autoritățile de aplicare a legii la nivel național și la nivelul UE vor garanta faptul că această activitate infracțională cu evoluție rapidă va fi monitorizată și abordată mai rapid și mai eficient.
- Noile măsuri vor oferi un impuls major capacității noastre de a urmări și de a stopa autorii fraudelor și infractorii care sustrag venituri fiscale pentru propriul câștig.
Acordul privind noul regulament a fost atins în cadrul unei reuniuni a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN). Noile norme de cooperare vor fi publicate în Jurnalul Oficial al UE și vor intra în vigoare 20 de zile mai târziu. Întrucât implementarea accesului automat la informațiile colectate de către autoritățile vamale și la datele privind înmatricularea vehiculelor vor necesita noi evoluții tehnologice, punerea în aplicare a normelor va fi amânată până la 1 ianuarie 2020.
Ancheta administratovă este prevăzută în legislația românească la articolele 288 și 289 din Codul de procedură fiscală:
- La cererea autorității solicitante din alt stat membru, autoritatea solicitată din România comunică acesteia informații pe care le deține sau pe care le obține în urma anchetelor administrative.
- Autoritatea solicitată din România asigură efectuarea oricăror anchete administrative necesare pentru a obține informațiile.
- Cererea poate conține solicitarea motivată a unei anchete administrative specifice. în cazul în care autoritatea solicitată din România decide că nu este necesară nicio anchetă administrativă, aceasta comunică de îndată autorității solicitante din alt stat membru motivele acestei decizii.
- Pentru a obține informațiile solicitate sau a efectua ancheta administrativă cerută, autoritatea solicitată din România urmează aceleași proceduri ca atunci când acționează din propria inițiativă ori la cererea unei alte autorități din România.
- În cazul în care autoritatea solicitantă din alt stat membru îi solicită în mod expres, autoritatea solicitată din România transmite documente originale, cu condiția ca acest lucru să nu contravină dispozițiilor în vigoare din România.