Denisa Crăciun

Termen pentru firme: Perioada fără amenzi la e-Factura expiră în această săptămână

ro-e-factura.jpg

Termenul fără amenzi la e-Factură expiră vineri, 31 mai, astfel că firmele mai au timp săptămâna aceasta pentru încărcarea facturilor în sistem.

În cazul în care nu se vor conforma, firmele riscă, de la 1 iunie 2024, amenzi între 1.000 și 10.000 lei.

Amintim că inițial, termenul până la care nu se aplicau amenzi firmelor care nu au transmis facturile în sistemul RO e-Factura era până la 31 martie 2024. Ulterior, perioada a fost prelungită până la 31 mai 2024, printr-o Ordonanță adoptată de Guvern la sfârșitul lunii martie.

Ce amenzi riscă firmele 

  • 5.000-10.000 lei – firmele mari;
  • 2.500-5.000 lei – firmele mijlocii;
  • 1.000-2.500 lei – firmele mici și persoanele fizice.

De la 1 iulie, firmele și persoanele fizice vor trebui să mai țină cont de o regulă. Astfel, dacă vor primi o factură în format clasic sau prin alte mijloace electronice, altele decât sistemul RO e-Factura, și o vor întregistra, vor primi o amendă de 15% din valoarea facturii, potrivit HotNews.ro. Este vorba despre facturile primite de la alți operatori din România.

De la 1 iulie o să dispară opțiunea de înscriere în Registrul RO e-Factura, deoarece toți contribuabilii vor trebui să folosească doar acel sistem pentru primire și trimitere a facturilor. Acum este opțional, mai arată sursa citată.

Sistemul e-Factura a devenit obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2024.

Parallax

Vizualizari
5774
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri