Denisa Crăciun

Termenul pentru depunerea situațiilor financiare de către microîntreprinderi – clarificările ANAF

tax

ANAF a făcut, luni, clarificări în ceea ce privește termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale de către microîntreprinderi.

„Pentru aplicarea în anul fiscal 2024 a sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, referirea la situațiile financiare anuale privește doar persoanele juridice române care nu au depus situațiile financiare corespunzătoare exercițiului financiar al anului 2022 și/sau cele corespunzătoare anilor anteriori anului 2022”, susține ANAF într-un comunicat.

De asemenea, pentru exercițiul financiar al anului 2023, potrivit art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea contabilitații nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completarile ulterioare, persoanele juridice române depun un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitațile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar. 

Astfel, este vorba despre data de 29 mai 2024. 

Termenul este aplicabil „tuturor entitaților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil, conform Legii contabilitații, nefiind instituită o derogare de la acest termen pentru exercițiul financiar al anului 2023”, clarifică instituția.

Parallax

Vizualizari
862
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri