Claudiu Zamfir
Angajații din România pot lua și concediul de odihnă rămas neefectuat anul trecut, dar au la dispoziție un anumit termen în care trebuie să se încadreze, potrivit Codului muncii.
Salariații au dreptul legal la cel puțin 20 de zile de concediu pe an, conform Codului muncii.
Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Termenul de 18 luni este prevăzut de articolul 146 al Legii 53/2003 privind Codul muncii.
Prin urmare, până la 30 iunie 2024 se mai poate lua concediul neefectuat în anul 2022. Zielele de concediu care au rămas din anul 2023 se pot lua pe tot parcursul anului 2024 și până pe 30 iunie 2025, inclusiv.
Concediul neefectuat în anul 2021 sau mai înainte a ieșit deja din termen, iar firma nu mai este obligată să-l acorde.
Concediul de odihnă se efectuează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective. Pentru programările individuale, consultarea se face între angajator și salariat.
Concediul se programează până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor.
Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă. Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.
În cadrul perioadelor de concediu stabilite salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puțin 60 de zile anterioare efectuării acestuia. În cazul în care concediile sunt programate fracționat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.