UPDATE Declarația unică 2019, PFA și alte persoane fizice: Guvernul prelungește termenul de depunere
Claudiu Zamfir

UPDATE Declarația unică 2019, PFA și alte persoane fizice: Guvernul prelungește termenul de depunere

Thumbnail

Guvernul adoptă, în ședința de marți, ordonanța de urgență prin care se prelungește, în 2019, termenul pentru depunerea Declarației Unice pe venituri ale PFA și ale persoanelor fizice cu activități independente sau chirii, precum și termenul pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe salarii către ONG-uri. UPDATE: Guvernul a adoptat ordonanța de urgență.

Termenul se prelungește de la 15 martie la 31 iulie, în acest an, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern de marți.

„Persoanele fizice care au obligația depunerii Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale și a plății acestora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale. Declarația unică se depune de căre persoane fizice care realizează indvidual sau într-o formă de asociere venituri din România și / sau din străinătate și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Toți cei care au depus sau care vor depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale prin mijloacele electronice la distanță și își plătesc obligațiile anuale aferente anului 2018 până la sfârșitul lunii iulie 2019 vor beneficia de o bonificație de 5% din impozitul pe venit și din contribuțiile sociale datorate pentru anul trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, după adoptarea ordonanței de urgență.

OUG prevede:

  • În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru  depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în situațiile reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Cod fiscal, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.
  • În anul 2019, termenul  de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 ”Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din  impozitul anual  pe  veniturile  din salarii și din pensii”, în situațiile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.
  • În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.
  • În anul 2019, termenul  de 15 martie inclusiv prevăzut la art. 133 alin. (15) lit. a) din Codul fiscal pentruacordarea bonificaţiei, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.

În ultima perioadă, contribuabilii s-au tot plâns că a picat de mai multe ori site-ul ANAF, prin care se depunDeclarațiile Unice pentru PFA și venituri extrasalariale ale persoanelor fizice, precum și Declarațiile 230 (Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii - OPANAF 50/2019).

Vizualizari
37863
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings