Cofondator Bolt (Taxify): Patronii de taxi influențează politicienii. Sunt bani mulți și corupție în transport

Patronii de firme de taxi se opun cel mai mult aplicațiilor de ridesharing, iar aceștia au influență mare asupra politicienilor, în condițiile în care sunt încă mulți bani, dar și multă corupție în domeniul transporturilor, a declarat vineri, la Cluj, Martin Villig, cofondator al aplicației de ridesharing Bolt (fosta Taxify), prezentă și în România.

 
 

Sindicatele vor să păstreze status quo-ul (starea actuală de fapt - n.r.) în multe piețe. Dar în primul rând patronii de firme de taxi se opun schimbării. Nu atât șoferii de taxi, cât patronii.  Sunt foarte mulți bani în aceste afaceri și multă corupție și de aceea piața nu se schimbă. Acești oameni din spatele industriei au influență mare asupra politicineilor și nu acceptă schimbarea” - a declarat Martin Villig, la evenimentul Startup Europe Summit, organizat de Comisia Europeană, la Cluj-Napoca.

El a denunțat faptul că în multe țări șoferii reușesc cu greu să devină taximetriști independenți, din cauza costurilor mari cu licențele de transport pe piețele negre. Villig crede că în aceste condiții aplicațiile de ridesharing ca Bolt sau Uber sunt o soluțe bună pentru șoferi.

 
 

În Europa de Est, de obicei nu a fost o situație în care să plătești mult pentru o licență de taxi, dacă compari cu Europa de Vest sau cu SUA, cu Germania de exemplu sau cu New York, unde pe piața neagră o licență de taxi poate să coste de la zeci de mii la câteva sute de mii de dolari, deci oamenii iau credit pentru a-și procura o licență de taxi. Și atunci eu întreb de ce? Nu am nevoie de credit bancar de 300.000 de dolari ca să-mi iau licență de frizer. Dacă îmi duc copiii la grădiniță cu mașina de ce nu pot să duc și pe alții cu mașina? Eu sunt cu atât mai atent când iau pe altcineva cu mașina mea...”, a spus cofondatorul Bolt.

El a cerut politicienilor de la nivelul Uniunii Europene și ai statelor membre să reglementeze serviciile de ridesharing în interesul pasagerilor, nu al patronilor de firme de taxi.

„Decidenții se uite la pasageri. Care este nevoia pasagerului? Și să construim legea în jurul acestuia. Asta contează. Dacă Europa vrea să facă o inovație și să creeze schimbarea, ar trebui să se uite din punctul de vedere al pasagerului și să creeze o piață deschisă să poată fiecare să concureze egal. (...) Înțelegem că Europa are 28 de piețe, 28 de legislații și vrem să lucrăm în coopetare cu municipalitățile și cu decidenții centrali pentru a-i face să înțeleagă în ce direcție merg lucrurile pe termen lung, cine beneficiază. Noi le spunem mereu că trebuie să legifereze în interesul pasagerilor, nu cum vor taximetriștii sau după punctul de vedere al patronilor de firme de taximetrie, pentru că ei nu vor să se schimbe. Dar pasagerii înțeleg diferența și ei vor schimbarea”, susține Martin Villig.

În privința procesului de modificare a legislației în transport, cofondatorul Bolt a explicat că legile în vigare sunt vechi de zeci de ani, iar startupurile de ridesharing sunt nevoit să-și implementeze afacerile în mediul existent, iar apoi să explice decidenților care sunt beneficiile tehnologiei pentru ca aceștia să modifice legislația astfel încât să poată funcționa și aceste afaceri mai departe.

„Transportul este o piață foarte reglementată și cele mai multe dintre reglementări sunt de acum zeci de ani , când tehnologia pe care o construim noi nu exista. E multă treabă de făcut, încercăm să convingem decidenții de politici că tehnologia noastră face serviciile mai eficiente, mai transparente, mai ușor de folosit. De exemplu, acum majoritatea plăților se face electronic, stai în mașină, spui mulțumesc și gata. Nu plătești cash, nu aștepți restul, nu aștepți taximetristul să regleze aparatul de taxat  - și mereu spune că <<azi nu merge>>... ”, a spus Villig.

„Deci lucrurile astea trebuie să le arătăm, dar este o provocare. Încotro să mergem? Să nu ne lansăm serviciile și să convingem politicienii mai întâi și să ne gândim că sunt destul de vizionari încât să schimbe legea înainte să introducem noi serviciile? Sau să lansăm serviciile să arătăm că merg bine, nu sunt incidente, avem un nivel ridicat de calitate și apoi, în acest proces, să încercăm să convingem să modernizeze legile pentru a reglementa un servicu care există deja în orașe?”, a completat el.

„Nu are sens să ții mii de șoferi pe stradă în timpul zilei”

Antreprenorul eston a vorbit și despre beneficiile pe care le au șoferii care fac ridesharing față de taximetriștii clasici. „Și șoferul este clientul nostru. Șoferul caută venituri și eficiență. Vechii taximetriști stau 12 ore în mașină și poate fac 6 curse în tot acel timp. Șoferii de la noi fac cam 2 curse pe oră, deci nu au timpi morți... Îi invităm să iasă pe stradă atunci când e cerere. Taximetria e sezonieră, dimineața cererea e mare, scade pe parcursul zilei și apoi pe seară crește din nou. Deci nu are sens să ții mii de șoferi pe stradă în timpul zilei” .

Înființată în urmă cu 5 ani, Bolt a ajuns încă din 2018 să valoreze peste 1 miliard de dolari, însă în prezent startupul nu are profit. „Am avut profit în anii trecuți. Dar acum am decis să investim mai mult, investim inteligent. Dacă am vrea, ne-am face bugetul astfel încât să fim la break-even, dar vrem să investim mai mult”, a explicat Martin Villig.

Startup-ul eston Bolt a fost înființat în august 2013 sub numele de Taxify, la Tallinn, Estonia, de frații Markus și Martin Villig. Principala concurentă al lui Uber pe segmentul de transport în sistem de ridesharing în România, aplicația a primit, în 2018, o investiție de 175 de milioane de dolari, condusă de Daimler, producătorul mașinilor Mercedes. Anterior, Taxify (Bolt) primise o investiție de la gigantul ridesharing chinez Didi. Într-un interviu pentru StartupCafe.ro, la Tallinn, Markus Villig a dezvăluit că investiția chinezilor a fost de 8 cifre (de ordinul zecilor de milioane de dolari), iar investitorul a obținut astfel 13% din startup.

În prezent, în România, aplicațiile de ridesharing sunt amenințate de un proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, pentru interzicerea acestui tip de transport. Zilele acestea, taximetriști de la principalele companii de taxi din București au manifestat în Capitală, blocând circulația în jurul Guvernului, solicitând executivului să interzică Uber și Bolt.

Citește și:

EXCLUSIV. Video-interviu cu fondatorul Taxify: Firmele de taxi luptă împotriva interesului consumatorilor și mai conving politicieni. După București, aplicația va intra în Cluj