Raluca Abrihan

Încă o ţară din UE vrea să impună taxă giganţilor IT precum Google, Amazon, Facebook şi Apple

Thumbnail

După Franţa, o nouă ţară din Uniunea Europeană, Cehia anunţă că va impune o taxă anuală de 7% pe venit gigaţilor IT care au venituri globale de peste 830 de milioane de dolari şi de peste 4,3 milioane de dolari la nivel local, scrie msn.com.

Ministerul de Finanţe al Republicii Cehe susţine că taxa ar putea aduce la bugetul de stat peste 210 milioane de dolari, annual, începând cu 2020.

Introducerea noii taxe trebuie să fie aprobată în Parlament.

Anunţul guvernului ceh vine în contextul în care peste 100 de alte state încearcă să taxeze suplimentar giganţii din industria IT, după o iniţiativă a Franţei, prima ţară europeană care a introdus o astfel de taxă. Este vorba de o taxa de 3% pe cifra de afaceri, care se va aplica retroactiv, de la 1 ianuarie 2019, societăţilor care realizează o cifră de afaceri din activităţile lor digitale de 750 milioane euro la nivel mondial şi de peste 25 milioane euro pe teritoriul francez, potrivit Reuters.

În aceeași zi în care Franța a adoptat legea, în luna iulie, Trezoreria britanică a făcut public un proiect de lege care vizează o taxă similară.

Proiectul de lege britanic ar trebui să asigure că ”marile companii digitale plătesc o taxă pe serviciile digitale care reflectă valoarea care este derivată din utilizatorii Regatului Unit”, a subliniat Trezoreria.

Parallax

Vizualizari
1146
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri