Premierul Orban: Vom crește salariul minim astfel încât să facem bine economiei
Claudiu Zamfir

Premierul Orban: Vom crește salariul minim astfel încât să facem bine economiei

Thumbnail

Guvernul va crește salariul minim pe economie în beneficiul lucrătorilor, fără însă a crea o frână firmelor din România, a dat asigurări, vineri, premierul Ludovic Orban.

Prezent la un eveniment al Consilului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Orban a spus că, la cererea Comisiei Europene, Guvernul va stabili un mecanism predictibil pentru creșterea salariului minim, care să țină cont de indicatori obiectivi ca indicele productivității sau rata inflației.

„Vom crește salariul minim astfel încât să facem bine economiei, să generăm și un avantaj pentru cei care lucrează pe salariul minim, dar să dăm și un stimul mediului de afaceri și nu să creăm o frână sau un handicap pentru mediul de afaceri", a afirmat Orban.

Alte declarații ale prim-ministrului:

Trebuie făcute analize foarte serioase, pentru că majorarea salariului minim reprezintă un cost pentru fiecare firmă. Nu poți să mărești numai salariul minim, există o grilă de salarizare stabilită în funcție de ierarahia și de valoarea muncii fiecărui angajat din firma respectivă. Or, creșterea costului nu e numai creșterea costului cu salariul minim pentru persoanele care au salariul minim, ci este o creștere care îți afectează toți angajații din companie.

Din 2015, partenerii din UE ne-au cerut să stabilim o formulă, să întemeiem creșterea salariului minim pe indicatori obiectivi - indicele productivității, rata inflației - adică să nu le scoți din burtă, așa cum s-au scos creșterile de salariu minim. Drumul spre iad este pavat cu intenții bune.

De multe ori, stabilirea salariului minim se întoarce tocmai împotriva celor pentru care măsura este luată, pentru că foarte mulți își pierd locurile de muncă, dacă salariul minim se duce mult mai sus decât nivelul la care este suportat, pentru că foarte multe firme, în momentul în care nu mai au profit, fie își încetează activitatea, fie se mută unde găsesc mână de lucru mai ieftină.

Suntem pe minimum la investiții. Deficitul este foarte mare, 2,8% din PIB la 10 luni. În realitate, acest deficit bugetar este mascat, pentru că deficitul este mai mare. A fost menținut sub 3%, pe spinarea mediului de afaceri. O șmecherie utilizată este întârzierea rambursărilor TVA către firme. Întârzierea medie a rambursarilor de TVA pentru firme este probabil de peste 90 de zile. Sumele restante care trebuia plătite către firme din rambursările de TVA ajung la cel puțin 5 miliarde de lei. Altă șmecherie este neplata lucrărilor de către Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării.

În prezent, salariul minim brut este de 2080 lei pe lună. la acest nivel, salariul net (în mână) primit de angajat este de 1263 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2127 de lei.  

Lucrătorii cu facultate care au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare au asigurat un salariu minim brut de 2350 lei lunar, în prezent. La acest nivel salarial,  remunerația netă (în mână) primită de angajat este de 1413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2403 lei.

Fostul Guvern Dăncilă a propus creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2020, dar nu a mai adoptat hotărârea de guvern. Dacă se va mări conform acelei propuneri de hotărâre, salariul minim net va fi de 1363 de lei. La acest nivel, salariul minim brut va fi de 2260 lei, iar costul salarial suportat de firmă va ajunge la 2311 lei, la salariul minim pe economie, din anul 2020.

La rândul său, salariul minim net pentru cei cu studii superioare ar ajunge la 1563 lei pe lună, din anul 2020. Aceasta va însemna un salariu minim brut de 2620 lei, ceea ce va ridica pentru firmă costul salarial la 2679 lei pe lună pentru această categorie de lucrători.

Vizualizari
939
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings