Adi Iacob

Salariul minim 2020: Majoritatea IMM-urilor pot suporta o creștere de 50 de lei - Sondaj

Thumbnail

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat un sondaj în rândul antreprenorilor cu privire la creșterea salariului minim pe economie cu 182 lei, respectiv cu 270 lei pentru studii superioare, de la 1 ianuarie 2020. Peste 75% din patronii români care au participat la sondaj și-au exprimat dezaprobarea pentru creșterea salariului minim, iar peste 50% din respondenți au afirmat că pot asigura o creștere a salariului de 50 de lei și doar 3,6% pot da o creștere de peste 200 de lei. 

Ca forma de organizare a respondenților, majoritatea au fost microîntreprinderi (55,6%) și întreprinderi mici (29,6%). 

La întrebarea: “Câți salariați din societatea dvs. sunt încadrați acum la nivelul salariului minim brut pe economie (de 2.080 de lei, respectiv de 2.350 lei pentru persoanele cu facultate care au cel puțin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare)”, 51,9% din respondenți afirmă că au între 1-5 salariați cu salariul minim.

La întrebarea: “Susțineți creșterea cu salariului minim brut pe economie cu 182 lei, respectiv cu 270 lei pentru studii superioare și vechime în muncă de cel puţin un an (la 2.262 lei, respectiv la 2.620 lei pentru persoanele cu facultate care au cel puțin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare)?”, 77,8% din respondenți își exprimă dezaprobarea pentru creșterea salariului minim.

La întrebarea: “Ce crestere a salariului minim ati putea asigura pentru salariatii dvs. in 2019?”, 50% din respondenți au menționat că pot asigura o creștere cu 50 de lei, doar 3,6% putând da o creștere de peste 200 de lei.

Thumbnail

La întrebarea: “Creșterea cu 182 lei, respectiv cu 270 lei a salariului minim brut pe economie va crea dificultăţi întreprinderii dvs.?”, 85,2% din respondenți au răspuns afirmativ.

La întrebarea: “Ce dificultăți veți întâmpina ca urmare a creșterii salariului minim pe economie cu cu 182 lei, respectiv cu 270 lei?”, au fost evidențiate în mod preponderent:

  • scumpirea prețului produselor și serviciilor
  • concedierea unor salariați
  • scăderea profitului
  • scăderea competitivității 
  • pierderea unor contracte/piețe

La întrebarea: “Creșterea salariului minim pe economie va avea ca efect creșterea și altor salarii decât cele minime la nivelul intreprinderii dvs.?”, 44,4% din respondenți au evidențiat efectul creșterii și altor salarii decât cele minime.

La întrebarea: “Ce măsuri considerați că sunt necesare a fi luate pentru a se putea asigura creșterea salariului minim?”, cei mai mulți respondenți au evidențiat necesitatea:

  • scăderii fiscalității (53,6%)
  • impozit zero pentru veniturile din salariul minim (71,4%)
  • stimularea investițiilor (50%) 
  • simplificarea birocrației (57,1%)

Impozit zero pentru diferența de creștere a salariului minim

CNIPMMR susține aplicarea unui impozit zero pentru diferența de creștere a salariului minim brut de la 1 ianuarie 2020 sau modificarea cotelor de impozitare pe veniturile minime din salarii.

"Întreprinderile susțin creșterea salariului minim, dar cu o impozitare diferită. Adică hai să dăm banii respectivi omului, în mână, nu să se ducă jumătate la stat. 

Nu credem că o soluție ar fi neimpozitarea salariului minim, pentru că asta e o utopie. Foarte mulți bani vin din aceste impozite și taxe pe salariul minim. Dar hai să impozităm diferențiat. 

Deci stabilim că dacă ajungem la 2.000 de lei net, impozitarea trebuie făcută să fie suportabilă pentru întreprinzător. Actualul guvern e interesat de cât aduc salariile minime înapoi la buget din salariile majorate. Pe noi ne interesează defapt cât câștigă omul în mână", a explicat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

Jianu a menționat că mărirea salariului minim de la 1 ianuarie 2020 nu se va simți în buzunarele angajaților, ci va fi transferată în prețuri. 

De asemenea, el a adăugat că diferența de bani ar trebui să ajungă la angajați, nu la stat, care oricum nu reușește să livreze investiții în infrastructură sau servicii performante. 
 

Parallax

Vizualizari
2343
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri