Redacția StartupCafe.ro
La finalul lunii martie s-au adus noi modificări legislative în domeniul produselor din tutun, potrivit unei firme de avocatură care mai arată ce ar trebui să știe firmele din România despre procedurile necesare pentru obținerea autorizațiillor adecvate și pentru comercializarea acestor produse.
Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe se modifică şi se completează, iar printre noutăți este și definirea unor noi categorii de produse și dispozitive, printre care: țigarete electronice, flacoane de reumplere și altele, arată firma de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.
Ce spun avocații:
„Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prevede faptul că fumatul se interzice în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, făcând excepție doar spațiile de deținere în care sunt cazate persoanele private de libertate. În plus, se interzic pentru elevii din toate unitățile de învățământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse enumerate anterior și definite conform normelor în vigoare. De asemenea, se interzice comercializarea produselor din tutun prin intermediul automatelor și dispozitivelor de tipul easy box/ locker sau persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Producătorii şi importatorii de produse din tutun introduse pe piața din România, precum flacoane de reumplere, pouch cu nicotină și alte asemenea, au obligații de raportare extinsă pentru anumiți aditivi conținuți în țigarete, țigarete electronice și tutunul pentru rulat, fiind incluși pe lista prioritară a aditivilor. În plus față de obligațiile de mai sus, în autorizația sanitară de funcționare a unităților care comercializează astfel de produse se introduce o clauză specială de interzicere a vânzării produselor din tutun, țigarete electronice, flacoane de reumplere pentru țigarete electronice, dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, pouch cu nicotină pentru uz oral şi produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun tinerilor sub 18 ani”, arată avocații.
Firma recomandă apelarea la serviciile unui avocat de drept comercial tutun și țigarete pentru asistarea în toate procedurile necesare în vederea obținerii autorizațiilor adecvate.