Raluca Abrihan
Firmele în insolvență sau persoanele care au datorii la chirii, nu au cum să facă din punct de vedere legal obiectul unei amistii, a declarat joi, într-o conferință, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit Mediafax. "Legea prevede niște categorii care nu au cum să facă obiectul unei amnistii"
"Acum suntem într-o fază incipientă, o să discutăm și când avem un material foarte clar, coerent și cu mai multe alternative, le vom discuta public”, a declarat Eugen Teodorovici.
Întrebat dacă nu cumva amnistia fiscală va încuraja neplata, deoarece persoanele vizate știu că urmează să scape de plata datoriilor, ministrul Finanțelor a apreciat că nu. „Dar nu a spus nimeni că va urma. A fost la un moment dat o discuție, s-a tot rostogolit această informație, dar dacă au de gând să aștepte ceva ce poate nu o să vină, treaba lor, și o să plătească pentru asta”, a spus ministrul.
Întrebat cui se adresează amnistia fiscală, ministrul Finanțelor a precizat că se poară fac analize pe acest subiect. „Este o analiză, o discuție, încă nu am spus că vor fi toți la un loc, doar o parte, doar companiile, doar persoane fizice, sunt mai multe elemente”, a precizat ministrul Finanțelor, potrivit sursei citate.
„Uitați-vă ce a fost în 2015, atunci s-a aplicat și persoanelor fizice și persoanelor juridice și le plăteau până la un anumit termen, aveau dacă nu mă înșel ștergerea penalităților și o parte din dobânzi. Cred că așa a fost atunci mecanismul, dar nu trebuie să-i uităm pe cei care se conformează în mod voluntar, că este corect să te uiți și la cei care plătesc corect și la timp dările către stat, deci trebuie să găsim un element care să fie echitabil în piață”, a menționat Eugen Teodorovici.
Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a anunțat la începutul săptămânii că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare și include ștergerea datoriilor unor companii, precizând însă că "astfel de lucruri se fac, nu se discută".
citeste si: