Redacția StartupCafe.ro

Ministrul Digitalizării spune că 90% din solicitările făcute pe portalul ONRC au fost procesate de roboți / Antreprenorii încă se lovesc de blocaje în sistem

portal onrc

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, susține că 90% din solicitările făcute pe noul portal al Registrului Comerțului, prin care românii ar trebui să-și poată înființa firme și PFA, au fost procesate automat de roboți, fără a fi nevoie de intervenție umană.

Acesta spune că diferența este acoperită de funcționari, „într-un ritm de aproape 2.000 de cereri pe zi”. În plus, întârzierile în procesarea cererilor ar fi cauzate și de perioada concediilor de odihnă și a celor medicale, a declarat ministrul Ivan, vineri, potrivit Agerpres.

Amintim că portalul ONRC, prin care românii ar trebui să-și poată înființa firme și PFA, a fost lansat în urmă cu o lună. De la lansare și până acum, antreprenorii s-au tot lovit de blocaje în sistem: de la depunerea dosarelor, la verificarea lor și amânări sau modificări de status și termen de la o zi la alta.

Acum, ministrul Digitalizării susține că „în momentul de faţă, s-a optimizat şi, după ce am intervenit cu colegii mei de la minister, împreună cu companiile care au lucrat acolo, am remediat în 24 de ore problemele semnalate în presă - şi mă bucur că au fost semnalate la timp, ca să putem să le dăm şi noi suportul tehnic colegilor de la Registrul Comerţului”.

„Astăzi, când vorbim, din 221.000 de solicitări depuse online, 196.000 au fost procesate automat de roboţi, cu intervenţie umană zero, pentru că au fost făcute instant de către sistemul informatic răspunsurile la 196.000 cereri. Diferenţa, care au avut nevoie de intervenţie umană, este evident că se fac într-un ritm de aproximativ 2.000 de solicitări pe zi. Cei de acolo lucrează, pentru că nu pot să răspund eu, care am auditat partea tehnică, că funcţionează, de modul în care se ocupă şi procesează funcţionarii instituţiei aceste cereri. În contexul lunii august şi al concediilor şi al unor concedii medicale, din ce informaţii mi-au parvenit, a fost o problemă de procesare din partea funcţionarilor a datelor de la Registrul Comerţului”, a spus Bogdan Ivan, vineri. 

„În momentul de faţă, din punct de vedere tehnic, funcţionează sistemul, iar 90% din tot ceea ce se depune şi se solicită pe platforma informatică a Registrului Comerţului se procesează automat, robotizat, fără nicio intervenţie umană”, a mai spus el.

Întrebat dacă se ia în calcul renunţarea la repartizarea aleatorie a cererilor, Bogdan Ivan a răspuns că „este puţin probabil”, dar că se lucrează la o hotărâre de guvern care să simplifice şi mai mult procedurile interne ale Registrului Comerţului.

Listă: Sinteza problemelor comune întâlnite pe noul portal MyONRC: 

Am mai scris și noi pe StartupCafe.ro despre blocajele legate de noul portal al Registrului Comerțului. Vezi AICI un video review în care am testat portalul ONRC. Iată și lista problemelor comune întâlnite pe noul portal MyONRC:

  1. Blocaje în depunerea dosarelor. 
  2. Nu se pot verifica dosarele depuse.
  3. Nu se înregistrează completările de la dosarele din portal.
  4. Amânări sau modificări de status și termen de la o zi la alta.
  5. La inregistrările din portal, cererile se blochează la anumiți pași și nu mai poți continua, utilizatorul este „scos” din cerere sau nu mai poate continua din cauza  lipsei anumitor elemente necesare pentru a trecere la pasul următor.
  6. La denumirea noii firme, se blochează pagina deși îți spune că este disponibilă denumirea aleasă.
  7. La crearea cererii te obligă să creezi un profil de plată, iar în momentul în care vrei să folosești detaliile din profilul de plată creat, nu funcționează.
  8. Platforma este greoaie prin instrumentele pe care le oferă. În loc să fluidizeze urcarea si completarea cererilor cât mai ușor, complică sistemul cerandu-ți date care nu au nicio legătură cu cererea depusă.
  9. Nu-ți permite sa treci mai departe în cerere să incarci actele prelucrate de tine personal. Te obligă să completezi aceste modificări în portalul lor, iar la generarea actului constitutiv sau declarației se observă erori de gestionare a datelor, în sensul în care la data expirarii apare o dată anterioară , deși cererea a fost completata corect.
  10. Daca ai avut un profil creat pe vechiul portal ONRC, nu se pot vedea, în noul portal, cererile depuse prin vechiul profil.
  11. Se modifică termenele de soluționare sau eliberare a dosarelor de la o zi la cinci zile sau mai mult.

Parallax

Vizualizari
1694
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.59
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.97

publishing: 3.08

expertise: 0.07

rating: 1.59

Articole publicate : 1, 157
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri