Redacția StartupCafe.ro

Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub 1 milion EUR, promulgată de președinte

euro-lei-bani-dreamstime

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 10 mai, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, prin care cei care au produs un prejudiciu de până la 1 milion EUR scapă de închisoare, dacă suma este acoperită integral. De asemenea, ei vor primi și o penalizare.

Proiectul inițiat de liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, a fost adoptat de Camera Deputaților pe 19 decembrie 2023 și modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, potrivit News.ro.

Conform noilor prevederi din legea promulgată de Klaus Iohannis, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.

Vor fi infracţiuni de evaziune fiscală şi vor fi pedepsite cu „închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

  • evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
  • alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice;
  • executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice”, potrivit actul normativ.

Aceeaşi pedeapsă va fi şi pentru „folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor; utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale”.

În astfel de infracţiuni, „dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte”, mai indică sursa citată.

În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală.

În aceleaşi cazuri de infracţiuni, „dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”.

„Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime”, mai arată sursa menţionată.

Legea iniţiată de Ciucă şi Ciolacu şi promulgată de preşedintele Klaus Iohnanis mai spune că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni „prin care s-a cauzat un prejudiciu care nu depăşeşte 1.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, dacă în cursul urmăririi penale, prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală”.

Amintim că Legea fost sesizată la CCR de către USR şi Forţa Dreptei, dar, pe 19 martie 2024, Curtea Constituţională a respins sesizarea celor două formaţiuni de Opoziţie şi a decis că actul normativ este constituţional.

Parallax

Vizualizari
552
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.592
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.94

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.592

Articole publicate : 939
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri