Claudiu Zamfir

Legea 241/2023: Angajații care au copii de max. 11 ani pot lucra de acasă cel puțin 4 zile pe lună

mama-copii-lucru-acasa-dreamstime

S-a publicat în Monitorul Oficial Legea 241/2023 care prevede obligația angajatorilor de a permite salariaților care au copii cu vârsta de până la 11 ani să lucreze de acasă cel puțin 4 zile pe lună, dacă natura jobului nu impune neapărat prezența la locul de muncă.

Noua lege de modificare a Codului Muncii a fost publicată în Monitorul oficial de vineri, 20 iulie 2023 și intră în vigoare după 3 zile de la publicare.

Condiții de acordare a permisiunii de a lucra de acasă prin noua lege:

  • La cerere, salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condițiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, cu excepția situațiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții.
  • În situația în care ambii părinți sau reprezentați legali sunt salariați, cererea pentru telemuncă va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal, din care să rezulte faptul că, pentru aceeași perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfășurarea activității în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.
  • În cazul în care părintele sau reprezentantul legal se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal NU este necesară.
  • Salariații care cer să să lucreze de acasă prin noua lege au ei obligația să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin potrivit fișei postului.

Descarcă de AICI Legea 241/2023 de modificare a Codului Muncii.

Parallax

Vizualizari
11084
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri