Claudiu Zamfir

Lege promulgată: Impozit redus pentru câștigurile din investiții pe bursă, declarația unică se depune în 2022

Thumbnail

Investitorii individuali de pe bursă vor beneficia de reducerea impozitelor de anul viitor, potrivit noii Legi 142/2022 promulgare de președintele Iohannis vineri, dar momentan, până la 25 mai 2022, aceste persoane fizice au încă obligația depunerii Declarației unice 2022, chiar dacă pe viitor li se simpifică procedura de impozitare.

Noua lege 142/2022 prevede:

1. Reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de capital pentru investitorii individuali. Obligaţia calculării, reţinerii la sursă, declarării şi plăţii impozitului vor reveni intermediarilor şi administratorilor de fonduri, începând din anul 2023.

Totuși, această obligație de a prelua declararea și reținerea la sursă a impozitului acoperă doar intermediarii înregistrați în România, dar aplicații de brokeraj ca Revolut sau eToro nu intră în această categorie. „Brokeri ca Revolut sau eToro nu sunt înregistraţi în România, în acest caz fiecare ar trebui să declare separat câştigurile, aşa cere legea. În practică este complicat de verificat deocamdată”, a declarat, pentru ZF.ro, unul dintre inițiatorii noii legi, deputatul PNL Sebastian Burduja, actual ministru al Digitalizării.

Referitor la Declarația Unică, pentru câștigurile din vânzare de acțiuni, acest formular se mai depune în anul 2022 (cu termen 25 mai 2022), pentru plata impozitului pe veniturile de pe bursă afrente anului 2021 (se bifează anul 2021 în formularul 212). Având în vedere că preluarea la sursă a impozitului pentru veniturile din investiții va intra în vigoare din 2023, unii specialiști consideră că și în 2023 investitorii individuali vor mai avea obligația să depună Declarația Unică 2023 privind impozitarea veniturilor din investiții din 2022. Astfel, abia din anul 2024 investitorul individual va scăpa de Declația Unică, intermediarii preluând declararea și reținerea la sursă a impozitului.  
 
2. Impozitarea diferenţiată a profiturilor realizate: cu 1% pentru deţinerile de peste 1 an şi cu 3% pe cele mai mici de 1 an, fără ca pierderile să mai fie compensate.

Deocamdată, însă, anul acesta investitorii individuali de  pe bursă tot mai au obligația depunerii Declarației Unice, până la 25 mai 2022.

„Bursa este tot mai prezentă în universul cotidian al românilor și urmează să devină, de la începutul anului viitor, și mai accesibilă potențialilor investitori. Credem că atât adoptarea impozitării diferențiate a câștigurilor de capital, cât și reținerea la sursă a impozitelor, vor avea un impact major asupra dezvoltării bursei românești. Și nu doar asupra pieței de capital, ci și asupra economiei, prin creșterea capacității de finanțare pentru antreprenorii români. Mecanismele bursiere au devenit în ultimii ani tot mai folosite, atât în mediul privat, cât și public, pentru finanțare. Acum, prin simplificarea impozitării sunt create premisele creșterii acestei capacități de finanțare”, a declarat Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.  

Noua lege 142/2022, care modifică Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, a fost inițiată în octombrie 2021 de deputaţii PNL Sebastian Burduja, Gabriela Horga, George Tuţă, alături de senatorul USR Claudiu Mureşan.

Descarcă de AICI legea 142/2022.

Parallax

Vizualizari
5916
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri