Claudiu Zamfir

Declarația Unică 2018: Ghid ANAF pentru PFA și alte persoane fizice. Amenda prevăzută

Thumbnail

Persoanele fizce autorizate (PFA) și celelalte persoane fizice care obțin venituri din activități independente, chirii sau dividende riscă amenzi de la 50 de lei la 500 de lei dacă nu depun declarațua unică privind veniturile realizate, potrivit unui Ghid în format PDF realizat de ANAF. În anul 2018, termenul de depunere a declarației unice este 16 iulie.

„Nedepunerea la termenul prevăzut de lege a declarației unice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 500 lei. În cazul aplicării sancțiunii amenzii, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională”, se arată în Ghidul privind depunerea în anul 2018 a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Potrivit Ghidului, declarația unică se completează pe surse și categorii de venit, de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul fiscal al acestuia, desemnat potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației fiscale a contribuabilului.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației unice vor completa câte o secțiune pentru fiecare categorie și sursă de venit, atât pentru veniturile realizate în anul 2017, cât și pentru veniturile estimate pentru anul 2018 (respectiv secțiunile referitoare la datele privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit din România sau din străinătate și/sau datele privind impozitul pe veniturile estimate, pe surse și categorii de venit), utilizând și „Anexă nr. ... la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, care se atașează la declarația unică. Formularul „Anexă nr. ... la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” se depune numai cu „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Descarcă Ghidul ANAF privind declarația unică 2018 de la finalul articolului.

Ghid_DU_2018 by Claudiu on Scribd

Citește și:

Declarația Unică 2018: 3 cazuri de PFA și explicațiile ANAF

 

Parallax

Vizualizari
55733
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri