Denisa Crăciun
Operatorul de telecomunicații Vodafone România SA a primit o amendă în valoare de 15.000 EUR, în baza Regulamentului GDPR, pentru că nu a asigurat confidențialitatea datelor personale ale unor clienți, anunță, luni, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
Investigațiile au fost demarate ca urmare a transmiterii de către operator a mai multor notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal, potrivit dispozițiilor art. 33 din Regulamentul (UE) 2016/679, dar și ca urmare a unor sesizări.
Conform Autorității de protecție a datelor personale, încălcarea securității datelor a fost determinată de situații precum:
Incidentele produse au condus la divulgarea și accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale mai multor persoane vizate.
Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 74.526 lei, echivalentul sumei de 15.000 EUR.
„În cadrul investigațiilor a rezultat că, în mod repetat, operatorul Vodafone Romania S.A. nu a asigurat confidențialitatea datelor apartinând mai multor persoane vizate, clienți ai companiei (nume, prenume, adrese de e-mail, CNP, Cod client și adresa client), ca urmare a nerespectării politicilor și procedurilor de lucru în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către angajații sau persoanele împuternicite ale acestuia”, conform ANSPDCP.
De asemenea, s-a constatat că firma nu a luat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura că orice persoană fizică care acționează sub autoritatea sa și are acces la datele cu caracter personal, nu le prelucrează decât la cererea sa și nici nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate„ în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării datelor incluzând capacitatea de a asigura confidențialitatea și integritatea acestora”.
Pentru aceaste fapte, operatorul a fost sancționat cu amendă pentru încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (4) coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2016/679.
Firma a achitat amenda contravențională stabilită, conform ANSPDCP. Amintim că sancțiunile Autorității de Protecție a Datelor Personale pot fi contestate în instanță.