Denisa Crăciun

e-Factura 2024: Alte două seminare online organizate de Ministerul Finanțelor și ANAF în luna februarie

taxe

Ministerul Finanțelor a anunțat, luni, că vor fi organizate încă două seminare online pe tema sistemului național RO e-Factura, în luna februarie.

ANAF a anunțat săptămâna trecută că organizează două webinarii despre e-Factura, în zilele de marți, 23 ianuarie, și joi, 25 ianuarie, începând cu ora 10.00.

Pentru că cele 2.000 de locuri la cele două seminare online s-au epuizat în doar câteva ore, vor fi organizate alte două webinarii miercuri, 7 februarie și joi, 8 februarie 2024.

„Cele 2.000 de locuri la webinariile din 23 și 25 ianuarie s-au epuizat în doar câteva ore. În aceste condiții, pentru a ne asigura că toți cei interesați au posibilitatea să participe organizăm alte două webinarii pe 7 și 8 februarie. Tematica prezentată va fi aceeași, astfel că este suficient să vă înscrieți la unul singur. Cele mai frecvente întrebări, însoțite de răspunsuri, vor fi preluate și integrate în materiale de informare pe care le vom publica ulterior”, a transmis MFP printr-o postare pe Facebook.

Înscrierile se fac AICI, până la data şi ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile.

La un seminar pot participa simultan maximum 1000 de persoane. Durata seminarelor este de 2 ore.

Parallax

Vizualizari
1865
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri