Claudiu Zamfir

Proiectul ANAF de E-factura

Thumbnail

Ministerul Finanțelor și ANAF prezintă oficial proiectul „E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică”, care, în viitor, ar urma să permită încărcarea, stocarea și descărcarea facturilor emise de agenții economici în relație cu instituțiile publice.

Deocamdată, Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, va face un program pilot, pentru operaționalizarea cadrului normativ prevăzut de Directiva 2014/55/UE privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice.

Proiectul „E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică“ a fost demarat în luna martie 2020 de către Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, „în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, vizând în principal îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA și prevenirea/combaterea evaziunii fiscale”.

Guvernanții noștri spun că s-au inspirat de la italieni, care au aplicat la ei facturarea electronică generalizată atât pe relația Business to Government (B2G), cât și pe relația Business to Business (B2B).

România a adoptat în data de 8 septembrie 2020 Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice, lege care a transpus în legislația națională Directiva 2014/55/EU privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice.

Programul pilot românesc de implementare a unui sistem de facturare electronică pe relația Business to Goverment (B2G) ar trebui să pună bazele extinderii platformei pentru dezvoltări ulterioare și să asigure know-how-ul necesar dezvoltării sistemului generalizat de facturare electronică pe relația Business to Business (B2B).

Parallax

Vizualizari
1394
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri