Directiva Copyright: Dialog între platformele online și companiile mass media pentru a stabili cele mai bune practici de preluare a creațiilor pe internet

Platformele online gen Facebook, Twitter sau Google urmează să discute cu publicațiile și alte companii mass media pentru stabilirea celor mai bune practici în preluarea creațiilor sau fragmentelor de creații pe internet, în cadrul unui dialog declanșat, miercuri, de Comisia Europeană privind Directiva Copyright.

 
 

Se va dezbate mai exact articolul 17 al controversatei Directive europene 2019/790 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală, cunoscută drept Directiva Copyright, contestate de marile companii digitale americane Google și Facebook.  

Miercuri, Comisia Europeană a deschis AICI înscrierile online pentru exprimarea interesului părților de a participa la dialogul privind aplicarea articolului 17 din Directiva Copyright. Se pot înscrie și startup-urile în domeniul platfirmelor online, care au o prevedere expresă chiar în articolul 17 al directivei în cauză.

 
 

Termenul limită pentru înscrierea la dialog este 18 septembrie 2019.

Prima întâlnire va avea loc pe 15 octombrie 2019, la Bruxelles.

Părțile interesate (stakeholderii) vor discuta despre cele mai bune practici (best practices) cu privire la modul în care platformele de online pe care se share-uiește conținut și furnizorii de servicii pe de-o parte ar trebui să coopereze cu deținătorii de drepturi, pe de altă parte.

Acest dialog va contribui la pregătirea orientărilor pentru aplicarea articolului 17 al Directivei Copyright.

Obiectivul întâlnirii este acela de a colecta și cartografia practicile existente pentru utilizarea conținutului protejat de drepturi de autor de către furnizorii de servicii de partajare a conținutului online, în cooperare cu deținătorii de drepturi, precum și colectarea experiențelor utilizatorilor.

Mai multe informații pe pagina oficială a call-ului.

  • Articolul 17 al Directivei Copyright - Răspunderea Facebook sau a YouTube pentru ce postează utilizatorii

Companiile online - și mai ales Google (care deține YouTube) - s-au plâns că noua directivă le trage pe ele la răspundere pentru ceea ce postează utilizatorii, în cazul unor încălcări ale drepturilor de autor.

Articolul 17 din directivă se referă la această răspundere a platformelor online , dar vine și cu mici  concesii făcute doar startup-urilor de pe internet:

Articolul 17 - Utilizarea conținutului protejat de către prestatorii de servicii online de partajare de conținut

(4) Dacă nu este acordată nicio autorizație, prestatorii de servicii online de partajare de conținut răspund pentru actele neautorizate de comunicare publică, inclusiv pentru punerea la dispoziția publicului, a operelor protejate prin drept de autor sau a altor obiecte protejate, cu excepția cazului în care prestatorii de servicii demonstrează că:

(a) au depus toate eforturile pentru a obține o autorizație; și

(b) au depus, în conformitate cu cele mai ridicate standarde de diligență profesională din domeniu, toate eforturile pentru a asigura indisponibilitatea operelor și a altor obiecte protejate specifice în privința cărora titularii de drepturi au oferit prestatorilor de servicii informații relevante și necesare; și în orice circumstanță

(c) au acționat cu promptitudine, la primirea unei notificări suficient de justificate din partea titularilor de drepturi, pentru a opri accesul la operele sau alte obiecte protejate notificate sau pentru a le elimina de pe site-urile lor, și au depus toate eforturile pentru a preveni viitoare încărcări a acestora în conformitate cu litera (b).

Pentru a stabili dacă prestatorul de serviciu a respectat obligațiile care îi revin în temeiul alineatului (4) și în lumina principiului proporționalității, trebuie luate în considerare, printre altele, următoarele elemente:

(a) tipul, audiența și dimensiunea serviciului și categoria de opere sau alte obiecte protejate încărcate de utilizatorii serviciului; și
(b) disponibilitatea unor mijloace adecvate și eficiente și costurile acestora pentru prestatorii de servicii.

  • Concesiile pentru startup-uri:

Art. 17:

(6) Statele membre prevăd că, în ceea ce privește noii prestatori de servicii online de partajare de conținut ale căror servicii au fost puse la dispoziția publicului în Uniune de mai puțin de trei ani și care au o cifră de afaceri anuală mai mică de 10 milioane EUR, calculată în conformitate cu Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei1, condițiile în cadrul regimului de răspundere prevăzut la alineatul (4) se limitează la respectarea alineatului (4) litera (a) și la acționarea cu promptitudine, la primirea unei notificări suficient de justificate, pentru a opri accesul la opere și alte obiecte protejate notificate sau pentru a elimina operele sau alte obiecte protejate respective de pe site-ul lor.

În cazul în care numărul mediu lunar de vizitatori unici ai unor astfel de prestatori de servicii depășește 5 milioane, calculat pe baza anului calendaristic precedent, prestatorii de servicii demonstrează, de asemenea, că au depus toate eforturile pentru a preveni noi încărcări ale operelor și altor obiecte protejate notificate în privința cărora titularii de drepturi au furnizat informații relevante și necesare.

  • Prevenirea cenzurii

Directiva vine și cu prevederi care ar trebui să împiedice platformele online, ca dintr-un exces de zel (sau de teama de anu fi sancționate pentru încălcarea drepturilor de autor) să elimine și conținutul care repsectă copyright-ul:

Art. 17:

(7) Cooperarea dintre prestatorii de servicii online de conținut și titularii de drepturi nu trebui să conducă la împiedicarea disponibilității operelor sau a altor obiecte protejate încărcate de utilizatori, care nu încalcă dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv în cazul în care astfel de opere sau alte obiecte protejate fac obiectul unei excepții sau limitări.

Statele membre se asigură că utilizatorii din fiecare stat membru se pot baza pe oricare din următoarele excepții sau limitări existente atunci când încarcă și pun la dispoziție conținuturi generate de utilizatori în cadrul serviciilor online de partajare de conținut:

(a) citate, critici, recenzii;
(b) utilizarea în scopuri de caricatură, parodiere sau pastișe.

(8) Aplicarea prezentului articol nu trebui să conducă la nicio obligație generală de supraveghere.

70) (...) Utilizatorii ar trebui să aibă dreptul de a încărca și de a pune la dispoziție conținuturi generate de utilizatori în scopuri specifice precum citarea, critica, recenzia, realizarea de caricaturi, parodieri sau pastișe. (...)

(9) Statele membre prevăd ca prestatorii de servicii online de partajare de conținut să instituie un mecanism eficace și rapid de soluționare a plângerilor și a căilor de atac care să fie disponibil pentru utilizatorii serviciilor acestora în caz de litigii privind oprirea accesului la opere sau la alte obiecte protejate încărcate de aceștia sau eliminarea acestora.

Directiva Copyright by Claudiu on Scribd