Denisa Crăciun
Inspectorii ANAF au verificat operatorii economici de pe litoralul Mării Negre și au aplicat sancțiuni în valoare de 2,3 milioane lei.
Între 17 - 23 iulie, „86 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală au desfășurat activități specifice de control antifraudă pe litoralul Mării Negre, vizând în principal verificarea respectării prevederilor OUG 28/1999, republicată, cu privire la dotarea și utilizarea de către operatorii economici a aparatelor de marcat electronice fiscale”, spune ANAF.
465 de operatori economici au fost verificați de inspectorii ANAF care au aplicat sancțiuni contravenționale de 2.361.826 de lei (amenzi și confiscări).
Inspecțiile vor continua în perioada următoare și vor viza înregistrarea veniturilor realizate din comercializarea produselor alimentare, existența documentelor de achiziție pentru produsele deținute pentru comercializare, dar și existența formelor de angajare a personalului identificat cu ocazia controlului, a mai precizat instituția.