Claudiu Zamfir

Consiliul Concurenței cere eliminarea unor restricții la înființarea firmelor de contabilitate. CECCAR se opune

Thumbnail

Consiliul Concurenței cere eliminarea unor restricții care persoanele ce nu practică profesia de contabil să-și înființeze firme de contabilitate. Principalul corp profesional al contabililor, CECCAR, se opune poziției Consiliului Concurenței.

„Condițiile de înființare și funcționare a cabinetelor medicale veterinare și a firmelor din domeniul contabilității sunt mai restrictive decât cele necesare pentru desfășurarea activității cabinetelor medicale umane, constituind bariere care afectează concurența”.

Aceasta este principala constatare a Consiliul Concurenței în urma finalizării unui studiu privind impactul prevederilor legale care obligă companiile din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale să fie deținute și/sau administrate de profesioniști în domeniu.

Astfel, la ora actuală, un cabinet medical cu personalitate juridică poate funcționa dacă administratorul sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație sunt medici.

În același timp, un cabinet medical veterinar poate funcționa doar dacă printre asociați se regăsește cel puțin un medic veterinar care trebuie să fie și reprezentantul legal al firmei.

Pentru ca o societate comercială de contabilitate/expertiză contabilă să poată funcționa trebuie ca majoritatea acțiunilor sau a părților sale sociale să fie deținute de contabili/experți contabili, iar structura de administrare să fie aleasă în majoritate dintre aceștia.

Practic, legislația nu permite persoanelor care nu dețin calificare în domeniul medicinei veterinare sau contabilității, dar care dețin capital investițional, să înființeze firme pe această piață.

”Dacă în cazul serviciilor medicale umane, protecția sănătății publice este adecvat asigurată doar prin impunerea unor cerințe care vizează conducerea firmei, fără a impune vreo cerință cu privire la deținerea capitalului, nu se justifică impunerea unor criterii mai restrictive pentru serviciile medicale veterinare și pentru cele de contabilitate. În acest fel, se reduce concurența prin limitarea accesului operatorilor economici pe piețele respective”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Ca urmare, autoritatea de concurență solicită modificarea legislației privind înființarea și funcționare companiilor din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale veterinare, astfel încât condițiile să fie cel puțin similare cu prevederile din domeniul sănătății umane.

O astfel de modificare ar putea conduce la întărirea concurenței și la accesul mai multor furnizori de servicii pe piață. Asigurarea unor condiții pentru stimularea concurenței ar putea conduce la înregistrarea de eficiență și la creșterea calității serviciilor, contribuind la promovarea intereselor clienților.

Atât profesia de contabil, cât și cea de medic fac parte din categoria profesiilor liberale, iar Comisia Europeană încurajează eliminarea reglementărilor care restricționează în mod vădit și nenecesar concurența și care sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit (printre acestea regăsindu-se și cerințele care privesc deținerea unei părți din capitalul social), și anume asigurarea unui nivel cât mai ridicat de calitate al serviciilor oferite la prețuri competitive, accesibile unui segment cât mai ridicat din populație/clienți.

Totodată, studiile efectuate la nivel european au arătat că piețele pe care nu există reglementări privind controlul intrării sunt mai dinamice, furnizează mai multă inovație și se concentrează direct pe nevoile consumatorilor în ceea ce privește accesul și serviciile oferite - mai spune Consiliul Concurenței.

Ce obiecții are CECCAR

În schimb, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați - principala organizație profesională în domeniu - a luat act cu îngrijorare de solicitarea Consiliului Concurenței.

CECCAR spune că studiul Consiliului Concurenței pleacă de la o ipoteză eronată.

„Într-un cabinet medical se pot presta servicii medicale ca angajat doar dacă persoana în cauză deține calificarea de medic, condiție impusă prin legislație, în timp ce pentru o societate de contabilitate/expertiză contabilă legea nu impune ca angajații care prestează servicii contabile să dețină calificarea de expert contabil/contabil autorizat. În concluzie, comparația celor două situații nu are relevanță raportat atât la legislația națională, cât și la cea europeană, concluziile raportului fiind, în consecință, viciate” - spune CECCAR.

De asemenea, piața serviciilor contabile este o piață concurențială - subliniază contabilii CECCAR, care consideră că legislația actuală nu obstrucționează accesul pe piața serviciilor niciunei persoane, impunând doar condiția obținerii calificării de expert contabil/contabil autorizat.

Studiul Consiliului Concurenței privind firmele de contabilitate și cabinetele veterinare:

studiu contabilitate by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
4521
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri