Claudiu Zamfir

Comisia Europeană: România este cea care decide măsurile specifice pentru atingerea țintelor de deficit

steaguri-uniunea europeana-romania-dreamstime.

România este cea care decide măsurile specifice pentru atingerea țintelor de deficit, a declarat, pentru StartupCafe.ro, joi, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Execuția bugetară pentru prima parte a anului 2023 a fost dificilă, sugerând că vor fi necesare unele măsuri de consolidare pentru a atinge ținta de deficit general pentru 2023. Este de competența României să decidă măsurile specifice care trebuie puse în aplicare pentru atingerea țintelor de deficit” - a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, într-un răspuns transmis pe e-mail, la solicitarea StartupCafe.

Potrivit unor surse citate de o parte din presa din România, Comisia Europeană ar fi sugerat României să majoreze TVA de la 19% la 21%, ca măsură de creștere a veniturilor la bugetul de stat, dar iată că purtătorul de cuvânt al CE spune că Guvernul român este cel care decide care sunt măsurile pe care le ia pentru a-și atinge țintele bugetare.

Reamintim că, zilele trecute, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a fost la Bruxelles și a discutat cu vicepreședintele  executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis și cu șefa task-force-ului pentru Redresare și Reziliență din cadrul Comisiei, Céline Gauer, în legătură cu măsurile de reducere a deficitului bugetar al României.

Joi și premierul Marcel Ciolacu pleacă la Bruxelles pentru discuții privind implementarea reformelor PNRR, renegocierea planului și măsurile de reducere a deficitului bugetar.

Potrivit HotNews, după întâlnirea cu oficialii de la Bruxelles, Guvernul intenționează să mențină varianta asumată în Coaliție a măsurilor fiscale. Chiar dacă în spatele ușilor închise au fost sugestii pentru modificarea TVA-ului pentru anumite produse, Guvernul speră să rezolve altfel deficitul bugetar. Mai exact, există „semnale pozitive” ca cei de la Comisia Europeană să accepte creșterea deficitului dacă guvernanții vor face dovadă cheltuielilor României cu ajutoarele date Ucrainei, susțin surse oficiale pentru HotNews.ro.

Ce a mai declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, pentru StartupCafe:

Există schimburi constante, aprofundate și constructive cu autoritățile române pentru a pune finanțele publice ale României pe o traiectorie sustenabilă. Nu vom dezvălui conținutul acestor discuții.

Ca parte a recomandărilor adresate României în cadrul pachetului de primăvară pentru Semestrul european emis la 24 mai 2023, Comisia a propus ca România să urmărească politici fiscale în conformitate cu Recomandarea Consiliului UE din 18 iunie 2021, pentru a pune capăt deficitului public excesiv în România şi pentru a consolida poziţia externă a ţării.

Execuția bugetară pentru prima parte a anului 2023 a fost dificilă, sugerând că vor fi necesare unele măsuri de consolidare pentru a atinge ținta de deficit general pentru 2023. Este de competența României să decidă măsurile specifice care trebuie puse în aplicare pentru atingerea țintelor de deficit.

În primăvara anului 2024, Comisia va evalua datele privind rezultatul pentru 2023 și va decide în consecință cu privire la posibilii pași următori în cadrul procedurii de deficit excesiv.

Varianta în engleză:

There are constant, thorough and constructive exchanges with the Romanian authorities to put Romania's public finances on a sustainable trajectory. We will not disclose the content of these discussions.

As part of the recommendations to Romania under the European Semester Spring package issued on 24 May 2023, the Commission proposed that Romania pursue fiscal policies in line with the Council Recommendation of 18 June 2021, with a view to bringing an end to the excessive government deficit in Romania and to strengthen the country's external position.

Budget execution for the early part of 2023 has been challenging, suggesting some consolidation measures will be needed to reach the 2023 headline deficit target. It is for Romania to decide on the specific measures to be put in place to reach deficit targets.

In spring 2024, the Commission will assess the outturn data for 2023 and decide accordingly regarding possible next steps under the excessive deficit procedure.

Parallax

Vizualizari
10157
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri