Claudiu Zamfir

Comisia Europeană: Se justifică excluderea sau restricționarea companiilor chinezești Huawei și ZTE de la rețelele 5G din statele UE

huawei-zte-uniunea europeana-dreamstime

Comisia Europeană consideră că deciziile adoptate de statele membre UE de a restricționa sau a exclude companiile chinezești Huawei și ZTE din rețelele 5G sunt justificate.

Joi, statele membre UE, cu sprijinul Comisiei Europene și al ENISA, Agenția UE pentru Securitate Cibernetică, au publicat al doilea raport intermediar privind punerea în aplicare a setului de instrumente al UE privind securitatea cibernetică a rețelelor 5G. În completarea acestui raport, Comisia a emis o comunicare privind punerea în aplicare a setului de instrumente de către statele membre și, la nivelul UE, în cadrul activităților de comunicare instituțională și de finanțare ale Uniunii Europene.

Ce spune Comisia Europeană în comunicarea sa:

  • În ceea ce privește măsurile strategice și, în special, adoptarea de restricții privind furnizorii cu grad ridicat de risc, în raportul intermediar se constată că 24 de state membre au adoptat sau pregătesc măsuri legislative care conferă autorităților naționale competența de a efectua o evaluare a furnizorilor și de a emite restricții. Dintre acestea, 10 state membre au impus astfel de restricții, iar 3 state membre lucrează în prezent la punerea în aplicare a legislației naționale relevante.
  • Având în vedere importanța infrastructurii de conectivitate pentru economia digitală și dependența multor servicii critice de rețelele 5G, statele membre ar trebui să finalizeze punerea în aplicare fără întârziere a setului de instrumente.
  • În comunicare, Comisia subliniază îngrijorările importante cu privire la riscurile pe care anumiți furnizori de echipamente de comunicații prin rețele mobile le prezintă pentru securitatea Uniunii. Comisia consideră că deciziile adoptate de statele membre pentru a restricționa sau a exclude Huawei și ZTE din rețelele 5G sunt justificate și conforme cu setul de instrumente 5G.
  • În conformitate cu aceste decizii și pe baza unei game largi de informații disponibile, Comisia consideră că Huawei și ZTE prezintă, de fapt, riscuri semnificativ mai mari decât alți furnizori 5G.
Parallax

Vizualizari
1645
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri