Claudiu Zamfir

Comerț online: Noi norme UE de combatere a fraudei cu TVA au intrat în vigoare

euro-lupa-dreamstime

De la data de 1 ianuarie 2024, au intrat în vigoare noi norme europene privind transparența, care vizează  combaterea frauda în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA), cu accent pe comerțul electronic.

Noile norme vor oferi administrațiilor fiscale ale statelor membre UE informații referitoare la plăți care le vor permite să detecteze mai ușor fraudele în domeniul TVA, „cu un accent deosebit pe comerțul electronic, un sector foarte predispus la neconformități și fraude de acest gen”, a informat Comisia Europeană într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

De exemplu, unii comercianți online care nu sunt prezenți fizic într-un stat membru al UE vând bunuri și servicii consumatorilor din UE fără să se înregistreze în scopuri de TVA nicăieri în UE sau declarând o valoare mai mică decât valoarea reală a vânzărilor lor online.

Statele membre aveau nevoie de instrumente consolidate pentru a detecta și a pune capăt acestui comportament ilegal.

Noul sistem consolidează rolul-cheie jucat de prestatorii de servicii de plată (PSP), cum ar fi băncile, instituțiile emitente de monedă electronică, instituțiile de plată și serviciile de virament poștal, care facilitează împreună peste 90% din achizițiile online în UE.

Începând cu data de 1 ianuarie, acești PSP vor trebui să-i monitorizeze pe beneficiarii plăților transfrontaliere și, începând cu data de 1 aprilie, vor trebui să transmită administrațiilor statelor membre ale UE informații cu privire la cei care primesc mai mult de 25 de plăți transfrontaliere pe trimestru. Aceste informații vor fi apoi centralizate într-o nouă bază de date europeană dezvoltată de Comisia Europeană, și anume Sistemul electronic central de informații referitoare la plăți (CESOP), în care informațiile vor fi stocate, agregate și verificate încrucișat cu alte date.

Toate informațiile din CESOP vor fi apoi puse la dispoziția statelor membre prin intermediul Eurofisc, rețeaua UE de specialiști în combaterea fraudei în domeniul TVA, lansată în 2010. Astfel, statelor membre le va fi mult mai ușor să analizeze datele și să-i identifice pe vânzătorii online care nu respectă obligațiile în materie de TVA, inclusiv întreprinderile care nu sunt situate pe teritoriul UE.

Funcționarii de legătură Eurofisc sunt, de asemenea, împuterniciți să ia măsuri adecvate la nivel național, cum ar fi solicitarea de informații, efectuarea de audituri sau radierea numerelor de TVA. Dispozițiile similare aflate deja în vigoare în unele state membre și în alte țări au avut un efect tangibil asupra combaterii fraudei din sectorul comerțului electronic.

„Aceste noi norme vor juca un rol esențial în combaterea fraudei în domeniul TVA, care le provoacă guvernelor din UE pierderi anuale de venituri în valoare de miliarde de euro. Prin valorificarea informațiilor colectate de prestatorii de servicii de plată, cum ar fi băncile și societățile de carduri de credit, specialiștii antifraudă din statele membre vor fi în măsură să identifice și să combată mai ușor și cu mai multă precizie comportamentul fraudulos din sectorul comerțului electronic” - a declarat Paolo Gentiloni, comisar pentru economie.

Parallax

Vizualizari
696
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri