Claudiu Zamfir
Antreprenorii ar putea fi afectați de redefinirea infracțiunii de abuz în serviciu din Codul penal, adoptată de Senat, mai ales în situațiile în care inspectorii ANAF ar face controale abuzive sau autoritățile contractante ar favoriza anumite firme la licitațiile publice, fără să existe un beneficiu pentru funcționarul în cauză. Aceasta reiese din opiniile a 3 reprezentanți ai mediului de business chestionați de StartupCafe.ro: Florin Jianu, președintele Consiliului IMM-urilor, Adrian Bența, consultant fiscal, și Gabriel Biriș, avocat.
Marți, majoritatea PSD-ALDE a trecut prin Senat modificările la Codul penal.
În prezent, abuzul în serviciu este definit astfel: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
În forma adoptată de Senat, definiția abuzului în serviciu sună astfel:
"Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu reglementate expres, prin legi, ordonanțe de guvern sau ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea atribuțiilor astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit și prin aceasta cauzează o pagubă certă și efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau amendă".
Joi ar urma să dea și Camera Deputaților votul final asupra proiectului de modificare a Codului penal.
Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, se teme că redefinirea abuzului în serviciu va deschide funcționarilor calea către comportamente abuzive față de firmele private:
Adrian Bența, consultant fiscal la bentaconsult.ro, crede că, din cauza redefinirii abuzului în serviciu, inspectorii ANAF vor face abuzuri mai lejer asupra contribuabililor.
Sunt multe inspecții fiscale greșite, au deciziile de impunere desființate. Și existența unei responsabilități, a abuzului în serviciu, era într-adevăr o chestie care îi cumințea. Să stabilești oamenilor, incorect, impozite suplimentare nu va mai fi un abuz. Acum, nu-i interesează. Te îndrepți către instanță și pe persoană fizică nu mai poți da în judecată inspectorul fiscal”, se plânge Adrian Bența.
El crede că, în lipsa unei posibilități de a le face plângere penală la procurori, funcționarii ANAF nu vor putea fi opriți doar cu plângeri administrative să facă eventuale abuzuri împotriva contribuabililor și în folosul statului. „Păi nu șeful îl trimite în inspecție? Cum să-l sancționeze tot șeful?!”.
Avocatul Gabriel Biriș crede că prin redefinirea abuzului în serviciu se deschide cutia Pandorei pentru abuzul împotriva antreprenorilor.
„Cel mai mare pericol pe care îl reprezintă modificările la abuzul în serviciu - și anume că e abuz în serviciu doar dacă îl faci în folosul tău sau al familiei - este deschiderea cutiei Pandorei pentru abuzul împotriva antreprenorilor în numele statului. Am avut niște războaie pornite de ANAF în 2015-2016 împotriva antreprenorilor, s-au anulat coduri de TVA, s-au blocat conturi pe niște motive care acum pică în instanță. În momentul în care nu va mai exista teama de repercusiuni și anume că firmele vor face plângeri pentru încălcarea legii de către inspectorii fiscali, ce se va întâmpla?”, spune Biriș.