de Denisa Crăciun

Clarificări ANAF la sistemul RO e-Transport

Thumbnail

Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a publicat o listă cu întrebări și răspunsuri privind sistemul RO e-Transport, oferind, astfel, transporatorilor o serie de clarificări.

StartupCafe.ro a selectat 10 întrebări și răspunsuri oferite de ANAF privind sistemul RO e-Transport, dintr-o listă de 35 de astfel de clarificări. 

Astfel, la întrebarea cine, când și cum solicită generarea UIT-ului pentru achizițiile intracomunitare, ținând cont de faptul că logisticienii externi nu avizează clientul român în momentul intrării pe teritoriul României, dar UIT-ul trebuie obținut la intrarea în țară, ANAF a răspuns:

„În cazul achizițiilor intracomunitare de BRFR codul UIT va fi obținut de beneficiar. Astfel, după obținerea codului UIT acesta poate fi comunicat furnizorului în vederea preluării pe documentul de transport până la intrarea vehiculului pe teritoriul României”. 

O altă întrebare a fost dacă UIT trebuie înscris pe aviz de însoțire/factură. Potrivit ANAF, Codul UIT este înscris în mod obligatoriu pe documentul de transport, lizibil şi fără ştersături sau adăugări.

De asemenea, la întrebarea dacă o companie care comercializează cadouri (de tipul: cadouri Crăciun în care sunt incluse și produse cu risc (băuturi alcoolice) și produse fără risc (ciocolată, etc) se consideră că trebuie să raporteze transportul acestora în RO e-Transport? Dacă da, ce greutate netă și brută se va declara în platformă? Doar cea de la produsele cu risc din cadou sau și de la cele fără risc?, răspunsul a fost:

„În cazul în care sunt transportate atât bunuri cu risc fiscal ridicat, cât şi alte bunuri care nu fac parte din categoria celor cu risc fiscal ridicat stabilite în acest sens prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, utilizatorii prevăzuţi la art. 8 alin. (1) au obligaţia să declare în Sistemul RO e-Transport datele aferente transporturilor pentru toate bunurile transportate ...”. Astfel, în sistemul RO e-Transport se va declara greutatea bunurilor pe fiecare categorie NC a bunurilor transportate cu condiția ca BRFR transportate să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 1 alin. (3) din Ordinul comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române nr. 1190/4625/2022 pentru aprobarea Procedurii de utilizare și funcționare a sistemului național privind monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport”.

Iată alte clarificări oferite de ANAF:

Cum poate raporta în E-transport “furnizorul” în cazul unei livrări intracomunitare cu condiție de transport ExWorks? De exemplu: A vinde produsele lui B și B se ocupă de transportul acestora din România în celălalt stat membru. Cine declară în e-transport? A (furnizorul) sau B (cumpărătorul care are relația de transport)? Și dacă A declară, de unde are el informațiile despre transport?

„În cazul livrărilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat (BRFR), art. 8 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative[1] (OUG nr. 41/2022), stabilește obligaţia declarării în Sistemul RO e-Transport în sarcina furnizorului din România. În cazul din exemplu furnizorul va declara transportul BRFR în RO e-Transport. Pentru aceasta furnizorul se va îngriji să intre în posesia datelor referitoare la numărul de înmatriculare a mijlocului de transport de la partenerul său comercial. Uzual, eliberarea bunurilor din gestiunea proprie este făcută de furnizor (sau de reprezentanții acestuia), ocazie în care acesta are posibilitatea de a intra în posesia datelor referitoare la numărul de înmatriculare al mijlocului de transport și după caz are chiar obligația de a completa respectivele date în documentele de transport”.

Cum poate raporta în e-transport “beneficiarul” în cazul unei achiziții intracomunitare cu condiție de transport DDP? De exemplu: A vinde produsele lui B și A se ocupă de transportul acestora din alt stat membru în România. Cine declară în E-transport? A (furnizorul care are relația de transport) sau B (cumpărătorul)? Și dacă B declară, de unde are el informațiile despre transport?

„În cazul achizițiilor intracomunitare de BRFR, art. 8 alin. (1) lit. b) din OUG 41/2022, stabilește obligaţia declarării în Sistemul RO e-Transport în sarcina beneficiarului din România. În cazul exemplului beneficiarul va declara transportul BRFR în RO e-Transport. Pentru aceasta beneficiarul se va îngriji să intre în posesia datelor referitoare la numărul de înmatriculare a mijlocului de transport de la partenerul său comercial. În acest sens beneficiarul are la dispoziție perioada de la încărcarea mijlocului de transport în statul membru al partenerului comercial până la prezentarea mijlocului de transport în punctul de trecere a frontierei pe sensul de intrare în România”.

În situația în care marfa se colectează de o societate din România în Bulgaria, se depozitează în România, după care este transmisă tot prin camionul societății române în Austria (expeditorul este în Bulgaria, destinatarul este în Austria), cum se va emite UIT în această situație și cine are obligația declarării în sistemul RO e-Transport?

„Situația descrisă este reglementată de prevederile art. 2 pct. 9 lit. g) din OUG nr.41/2022 iar conform art. 8 alin. (1) lit. d) obligația de declarare a transporurilor revine firmei care depozitează marfa în România atât pentru transportul din Bulgaria în România cât și pentru transportul din România în Austria”.

De clarificat dacă transporturile de bunuri între depozitele unei companii sau între depozitele și magazinele aceleiași societăți pe bază de aviz se raportează în e-Transport. În cazul în care există această obligație, în care din situațiile de la art. 8 OUG nr.41/2022 s-ar încadra această raportare?

„În cazul expus furnizorul (compania care deține bunurile respective) va obține un cod UIT pentru fiecare transport care conține bunuri cu risc fiscal ridicat (BRFR) efectuat între depozitele și magazinele sale. Conform art. 2 pct.(9) lit. f) coroborat cu art.8 lit. c) din OUG 41/2022, obligaţia declarării în Sistemul RO e-Transport revine furnizorului din România, în cazul tranzacţiilor interne”.

Cum este abordată situația când un transport este organizat printr-o rețea de transport care presupune transbordări în depozite de cross-dock și încărcări pe mașini multiple?

„Indiferent de tehnica de livrare, transporturile ce îndeplinesc condițiile din Ordinul comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române nr. 1190/4625/2022, prevăzut la art 15. alin (1) al OUG 41/2022, trebuie declarate în sistemul RO e-Transport. Codul UIT va fi obținut pentru fiecare autovehicul care transportă BRFR”.

În cazul transporturilor care nu sunt aferente unei livrări intracomunitare, astfel cum este ea definită de legislația de TVA, cum se va proceda? Exemplu: transportul produselor finite (ce pot fi îmbracăminte, încălțăminte) pentru operațiunile de lohn, din România (stat membru de procesare) în alt stat membru al contractorului reprezintă un NON-TRANSFER din perspectiva legislației de TVA, nu o livrare intracomunitară. Va trebui acest transport raportat în aplicația RO e-transport? Și dacă da, pe ce tip de operațiune?

„Transportul unor bunuri mobile corporale din categoria BRFR din România în alt stat membru în cadrul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer (conform art. 270 alin. 12 lit. f) din Legea nr.227/2015 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare) se declară în sistemul RO e-Transport. În acest sens declarantul va selecta în aplicația informatică Tip operațiune = LIC – Livrare intracomunitară, urmând ca în câmpul Scopul operațiunii să selecteze opțiunea Nontransfer – Bunuri prelucrate în sistem lohn. Similar se va proceda și în cazul BRFR intrate în RO în vederea prelucrării acestora”.

Sistemul RO e-Transport vizează și relațiile B2C, B2G?

„Actele normative care reglementează sistemul RO e-Transport nu prevăd anumite tipuri de relații comerciale. Astfel, în sistemul RO e-Transport vor fi declarate toate transporturile cu BRFR care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 1 alin. (3) din Ordinul comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române nr. 1190/4625/2022. Excepțiile sunt prevăzute la art. 16 din OUG 41/2022”.

Vezi AICI lista completă a clarificărilor.

Parallax

Vizualizari
6243
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri