Redacția StartupCafe.ro

ITM a mers în control la Arena Națională. Peste 600 de persoane munceau ilegal

Arena Nationala

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București a mers în control la Arena Națională din Capitală și a descoperit că peste 600 de persoane munceau fără forme legale.

Cei 610 angajați erau încadraţi cu normă parţială însă, în realitate prestau activităţi aferente unei norme întregi, conform News.ro. Este vorba, în special, de agenți de securitate și stewarzi. 

Potrivit unei informări a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în 20 octombrie 2024, în urma unei solicitări din partea Jandarmeriei Române, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a făcut un control la Arena Naţională, cu ocazia unui meci de fotbal.

În timpul controlului, inspectorii ITM au constatat că 610 angajaţi, în special agenţi de securitate şi stewarzi, au prestat activitate cu depăşirea duratei timpului de lucru prevăzut în contractele individuale de muncă. 

Ca atare, firma, care are sediul în Constanţa, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 200.000 lei, conform Codului Muncii.

„Avem toleranţă zero faţă de încălcarea legislaţiei muncii care pune în pericol atât angajaţii, cât şi activităţile economice desfăşurate cu bună credinţă. Continuăm aceste verificări pentru a proteja drepturile tuturor lucrătorilor din România şi a descuraja astfel de practici”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Parallax

Vizualizari
169
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.59
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.97

publishing: 3.08

expertise: 0.07

rating: 1.59

Articole publicate : 1, 215
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri