Denisa Crăciun

Aplicația de transport cu șofer privat BlackCab, amendă GDPR de 1.000 EUR

blackcab

Firma Blackcab Systems SRL, care operează platforma de transport cu șofer privat BlackCab, a fost sancționată, în baza de regulamentului GDPR, de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu amendă de 1.000 EUR.

Investigația a fost demarată de ANSPDCP după ce o persoană, client al BlackCab, a reclamat o posibilă încălcare a Regulamentului UE privind datele personale.

„Persoana vizată, client al operatorului, s-a adresat acestuia cu o cerere privind dreptul de acces și a solicitat o copie a datelor sale personale. În cadrul investigației efectuate, s-a constatat că operatorul Blackcab Systems  SRL nu a făcut dovada că a răspuns cererii petentului, încălcând astfel dispozițiile art. 12 alin. (3) și art. 15 alin. (1) și (3) din Regulamentul (UE) 2016/679”, conform ANSPDCP.

Ca atare, firma a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.975 lei, echivalentul sumei de 1.000 EUR. De asemenea, firma trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea drepturilor persoanelor vizate, prevăzute de Regulamentul GDPR. Totodată, trebuie să transmită un  răspuns la cererea persoanei vizate, prin care și-a exercitat dreptul de acces, inclusiv transmiterea copiei datelor sale.

BlackCab, companie fondată în 2011, oferă servicii premium de transport alternativ în orașe precum București, Timișoara, Cluj și Iași. Platforma este folosită atât de persoane fizice, cât și de firme.

Parallax

Vizualizari
250
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri