Claudiu Zamfir
De la 1 iulie 2018, încă 672.709 persoane juridice sunt obligate să-și facă analize de risc la securitatea fizică pe punctele de lucru, iar costul mediu al unui astfel de serviciu este de 3.000 de euro, reclamă, miercuri, patronii reuniți în Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Romînia. Antreprenorii care nu realizează aceste analize de risc sunt pasibili de amenzi între 10.000 de lei și 20.000 de lei. UPDATE: Președintele Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică, colonelul (r) Aurel Catrinoiu, contraziceCNIPMMR și spune că de fapt o analiză de risc costă în jurul a 1.000 de lei, fără implementarea măsurilor de securitate.
Obligațiile sunt prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și de Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.
Sub incidența acestor obligații intră aproape toate firmele și instituțiile publice din România. Firmele înființate înainte de 16 iunie 2012, când a intrat în vigoarea HG-ul, au primit o perioadă de grație care a fost prelungită succesiv de guvernele care s-au perindat la Palatul Victoria. Ultimul termen a fost 1 iulie 2018. Prin urmare, de la această dată sunt pasibile de amenzi usturătoare și firmele înființate înainte de 16 iunie 2012, dacă nu au aceste analize de risc la securitatea fizică.
Potrivit statisticii de la Registrul Comerțului, consultate de CNIPMMR, la 31.05.2012 erau active din punct de vedere juridic 672.709 persoane juridice, care incepând cu 1 iulie 2018 trebuie să realizeze analiza de risc la securitate fizică. În continuare, obligațiile prevăzute de HG 301/2012 afectează și firmele înființate după 16 iunie 2012.
Liderii micilor patroni CNIPMMR se plâng că prețul mediul al acestor servicii ar fi de 3.000 de euro.
Organizația de patroni cere Guvernului să aborge HG nr. 301/2012 privind aprobarea normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, și implicit Instrucțiunea nr. 9/2013 a ministrului afecrilor interne privind elaborarea analizei de risc, având ca efect eliminarea obligativităţii realizării analizei de risc la securitate fizică, de către toți agentii economicii, aceştia având în continuarea obligaţia să asigure paza bunurilor şi valorilor deţinute, conform Legii nr. 333/2004.
Analizele de risc la securitatea fizică pot efectuate numai de evaluatori autorizați, care în general sunt foști angajați ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Apărării sau ai altor instituții militare ieșiți la pensie. De altfel, obligația a fost introdusă în mandatul de vicepremier pe securitate națională al lui Gabriel Oprea (2012-2015), general în rezervă el însuși.
În anul 2017, în Registrul Național al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică, erau doar 1.568 de astfel de evaluatori, potrivit Ministerului de Interne.
Costurile totale cu analiza de risc, pentru firmele din România, sunt estimate la jumătate de miliard de euro.
„Un astfel de impact, o jumătate de miliard de euro asupra mediului de afaceri, este imposibil de dus. Sunt antreprenori, cum sunt cei din turism de exemplu, care au zeci de puncte de lucru și fiecare costă câte 1.000 de euro, nu neapăarat 3.000 de euro. Din start, ai un cost uriaș pe firma ta. Un alt exemplu concret pentru cât de aberantă este această reglementare este cazul unui antreprenor care are un punc de lucru într-un mall. Legea nu face excepție, deși mall-ul are paza lui, te obligă și pe tine cu firmulița ta pe 2 metri pătrați acolo să mai faci încă o analiză de risc și să-ți asiguri paza și să o și plătești”, a declarat, miercuri, Florin Jianu, președintele CNIPMMR.
Președintele Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică, colonelul (r) Aurel Catrinoiu, îl contrazice pe Florin Jianu și spune că de fapt o analiză de risc costă în jurul a 1.000 de lei, fără implementarea măsurilor de securitate.
Ce mai spune evaluatorul Catronoiu, fost polițist IGPR:
Ca si amenzi, de unde ati scos acele cifre? In HG301/2012 este:
Art. 2 (3) Adoptarea măsurilor de securitate prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu analiza de risc efectuată de unitate, prin structuri de specialitate sau prin experţi abilitaţi, care deţin competenţe profesionale dobândite pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică. art. 4, lit. c) amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei
In plus, legea nu obliga sa ai paza pentru o firma de 2 oameni. Ca si legislatie exista: Legea 333/2003, HG301/2012 si HG1002/2015. Puneti mana si cititi. Nu mai dezinformati.
fiti amabil imi trimiteti unde gasesc cele referitoare la " legea nu obliga sa ai paza pentru o firma de 2 oameni". multumesc anticipat!!
Datele prezentate de Domnul Jianu Florin sunt total eronate si neadevarate.
Potrivit datelor oficiale, se pot verifica pe site ul IGPR- https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/directia-de-ordine-publica/serviciul-sisteme-de-securitate-private/registre-nationale, la aceasta data sunt inregistrati cca 2000 de evaluatori si nu 1600 asa cum precizeaza.
Totodata, numarul de 672 000 firme care trebuie sa implementeze analiza nu este corect intrucat potrivit datelor din aceeasi sursa, peste 60 % din entitati au efectuat analiza de risc la securitate fizica.
De asemenea, costurile invocate sutn aberante, acestea sunt stabilite de evaluatori in functie de marimea obiectivului, activele societatii, numarul de fluxuri de intrare/iesire bunuri, persoane si variaza de la 450 lei - 4000 lei/unitate. Dintr-o minima verificare a portalului de achizitii publice se poate afla ca pretul mediu/locatie nu depaseste valoarea de 1500 ron.
Ca asociatie, ne dezicem total de absurditatile afirmate de Presedintele CNIMM Florin Jianu si nu intelegem cum o persoana cu asememena functie nu se informeaza suficient.
Presedinte ANERSFR
Aurel Catrinoiu
0745102050
www.anersf.ro
aurel.catrinoiu@anersf.ro
Am râs la codul etic de pe http://www.anersf.ro/cod-etic-2/ E sublim, dar lipsește cu desăvârșire.
Costurile sunt dupa cum urmeaza:
1. Cost raport 500 RON
2. Cost Instalare Sistem de alarmare 3300 RON
3. Cost implementare Sistem ed Supraveghere video 2400 RON
La acestea se adauga un cost lunar de catave sute de RON pentru activitatea de monitorizare efectuata de firma de paza.
Bataia de joc provine si din faptul ca firmele de securitate nu vor sa instaleze echipamentele decat daca sunt cumparate de la ei desi, exact aceleasi echipamente, le-as putea cumpara legal din magazin cu doar 60% din pret.
Vad c dati exemplul unor firme care au punct de lucru in mol - deci un loc, totusi aglomerat si cu oarecare posibilitate de hazard... dar in cazul unei cladir de birouri, nu este strict obligatia proprietarului sa asigure securitatea cladirii? O actiune din partea chiriasilor ar putea intra in conflict involuntar cu actiunea proprietarului, deci practic nu este posibila abordarea individuala. (la fel si in ce priveste normele de PSI, de altfel... eventual si in ce priveste colectarea deseurilor).
Daca aveti referinte despre acest tip de problema/probleme, as vrea sa stiu si eu cum se poate aborda...
Este posibil sa iesi mai putin pagubit dupa un jaf, decat dupa ce rezolvi toate cele ce-ti sunt impuse de aceasta lege. Probabil iesi mai usor cu o asigurare de furt.
Dar asa, toate firmele "de specialitate" si-au primit de la stat un cadou: contracte garantate.