Denisa Crăciun
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis, luni, contribuabililor fie atenți la persoanele care solicită sume de bani în numele instituției.
ANAF a anunțat că a identificat următoarea situație: „o persoană folosea, fără drept, o calitate oficială - inspector superior ANAF - și solicita sume de bani în numele instituției”.
Situația a fost semnalată de un contribuabil, iar falsul inspector ar fi cerut ca plata să fie făcută în criptomonede.
„Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparține instituției, anafro@europe.com. Prin email s-au transmis: un termen limită pentru depunerea banilor, suma solicitată (2.178 USD!) precum și metoda de plată: crypto monede”, potrivit ANAF.
Orice persoană fizică ce urmează a fi supusă verificării situației fiscale personale va primi un aviz de verificare, care cuprinde temeiul juridic al verificării, data de începere a verificării, perioada de verificare, posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării, solicitarea de informaţii şi înscrisuri pentru verificare, solicitarea de depunere a declarației de patrimoniu și de venituri, conform ANAF.
În plus față de elementele de mai sus, avizul conține:
- rubrica "persoana de contact" care se completează cu numele și prenumele unuia dintre membrii echipei de inspectori fiscali și numărul de telefon la care acesta poate fi contactat;
- mențiunea că la data începerii verificării situației fiscale personale, persoana fizică este invitată să se prezinte la sediul (locul unde se va desfășura verificarea situației fiscale personale) organului fiscal emitent al avizului, cu precizarea adresei acestuia.
Avizul de verificare este comunicat persoanei fizice cu cel puțin 15 zile înainte de data începerii verificării situației fiscal personale. La data începerii verificării situaţiei fiscale personale sau cu ocazia primei întâlniri, inspectorul va prezenta persoanei fizice verificate legitimaţia şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului fiscal.
„Eventualele sume de plată (creanțe fiscale) pot rezulta doar ca urmare a derulări iunei verificări a situației fiscale personale, acestea fiind evidențiate în actul administrativ fiscal (decizie de impunere) emis de organul de verificare și comunicat persoanei fizice verificate”, atrage atenția ANAF.