Claudiu Zamfir

Craiova: ANAF se întâlnește cu firme din Oltenia pentru clarificări la sancțiunile internaționale

Thumbnail

Oficiali ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor avea, luni, la Craiova, o întâlnire cu firme din Oltenia, care vor primi astfel clarificări  referitoare la situațiile și procesele interne din domeniul implementării sancțiunilor internaționale, a informat, luni, ANAF, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Clarificările ANAF sunt pentru firmele din Regiunea Su-Vest (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea) care care tranzacționează, comercializează și furnizează produse și servicii supuse regimului de control al exportului sau unor sancțiuni internațional.

Conferința va avea loc la Craiova, la sala de conferinţe a hotelului RAMADA, luni, 12 martie 2018, începând cu ora 9.30.

Încrierile se fac online, AICI.

Aceasta este a treia conferință dintr-o serie de opt organizate în cadrul programului național de prevenție ”PROTECTOR – Afaceri în siguranță”.  

Scopul declarat al programului este conștientizarea riscurilor ce decurg din nerespectarea sancțiunilor internaționale impuse anumitor state, pe considerentul derulării unor programe de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, precum și a riscurilor generate de nerespectarea regimului naţional de control al exporturilor, pentru anumite categorii de bunuri şi servicii.   

Programul de prevenire ”PROTECTOR – Afaceri în siguranță” este susținut de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerul Apărării Naționale, Banca Națională a României, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Camera de Comerț și Industrie a României și Serviciul Român de Informații.  Pentru a obține alte detalii operatorii economici interesați pot accesa site-ul oficial al programului.

Parallax

Vizualizari
586
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri