
News.ro
Opt tipuri de sisteme de inteligență artificială (AI) sunt, acum, interzise în Uniunea Europeană, inclusiv în România, în condițiile în care din 2 februarie 2025 a intrat în vigoare primul val de restricții prevăzute de Regulamentul AI Act.
Comisia Europeană a enumerat 8 tipuri de sisteme AI, pe care le consideră ca prezentând risc inacceptabil, relatează AFP, citată de News.ro.
Acestea se referă la:
UE interzice folosirea camerelor echipate cu tehnologii de recunoaştere facială în timp real pe o stradă comercială în vederea identificării unor persoane căutate.
Noţiunea de ”timp real” este crucială în această interdicţie.
UE vrea să evite o intervenţie imediată împotriva unei persoane, fără o verificare prealabilă a altor informaţii provenind din lumea reală.
Derogări sunt însă prevăzute în anumite misiuni ale forţelor de ordine, de exemmplu în lupta împotriva terorismului.
Un organism nu poate să recurgă la o aplicaţie AI cu scopul de a clasifica persoane în funcţie de probabilitatea de a comite o fraudă a ajutoarelor sociale, folosind date personale care nu au nimic de a face cu contextul - de exemplu originea, culoarea pielii sau comportamentul pe reţele de socializare.
Astfel, în vederea evaluării riscului nerambursării unui împrumut bancar, numai datele financiare pot fi luate în calcul.
Poliţia nu poate folosi o AI pentru a prezice riscul comportamentului infracţional al unei persoane, de exemplu probabilitatea de a participa la revolte sau de a comite un atentat, sau numai pe caracteristici persoanle, de exemplu doar trăsăturile feţei, fără să ia în calcul fapte obiective şi verificabile în mod direct legate de acţiunile acesteia.
Sunt interzise instrumentele de ”periere” a Internetului şi extragerea unor fotografii ale feţelor fără discernământ cu scopul constituirii unor baze de date la scară mare de miliarde de imagini.
Acest lucru ar însemna o supraveghere de stat.
O organizaţie nu poate folosi webcam sau sisteme de recunoaştere vocală cu scopul de a detecta emoţiile angajaţilor săi.
Este interzisă integrarea în designul unei interfeţe a unor sisteme AI înşelătoare sau subliminale cu scopul de a-i împinge pe utilizatori să facă cumpărături.
O jucărie care încorporează AI şi care este concepută pentru ca să interacţioneze cu copiii este interzisă, dacă este concepută cu scopul de a le păstra atenţia şi de a-i încuraja la provocări riscante, care i-ar putea răni.
Un sistem care pretinde că poate ghici opiniile politice sau orientarea sexuală a persoanelor pe baza analizei feţei acestora nu va fi autorizat în UE.
Adoptat în 2024, AI Act intră în aplicare treptat, urmând ca regulamentul european privind inteligența artificială să se aplice pe deplin începând din august 2026.